Mereu am impresia ca toti merg pe un drum necunoscut mie, ca si cum ei ar fi luat la un moment dat un tren pe care eu l-am pierdut, intarziind in gara. Poate ca ar trebui sa fiu mai punctuala...
Am spus ca urasc iarna. Nu este adevarat. Nu o urasc. Sau, cel putin, nu o uram. Acest anotimp obisnuia sa fie preferatul meu...hm...faceam liste de insusiri pe care le ador la iarna pe care le spuneam cu incantare in glas intregii lumi. Nu exista niciun anotimp care sa ma faca sa ma simt asa. Eram vie. Vie prin iarna, prin raceala ei, prin florile ei de gheata si rasuflarea in stelute de omat pe care mi-o imaginam rasarind in vazduh, dintre nori. Aparea noaptea ca o craiasa a zapezii si ne vrajea pe noi, copiii fericiti si incantati in jocul saniilor, strecurandu-ne cristale reci in ochi si sadindu-ne in suflet adorarea pentru ea, spiritul acela despre care se tot vorbeste ca fiind "spiritul Craciunului". Acum am impresia ca aceste cristale nu imi sadesc decat ceva deosebit de rece, uracios, neplcaut in mine. Sunt toate sentimentele pe care am incercat sa le ingrop in adancul sufletului meu si care ies la iveala iarna asta. Este numai vina acestei senzatii...de frig, de durere, de pustietate covarsitoare pe care o simt. Si este din cauza plecarii tale, a stergerii imaginii tale mult prea brusc din oglinda sufletului meu. Te-ai sters si ai plecat. E mult prea usor sa fugi. Este asa usor sa lasi totul balta, sa renunti si sa pleci. Uneori exista decizii care ne influenteaza viata intr-atat incat nu ne putem da seama pe moment. Daca nu sunt cele corecte vor ramane ca o amprenta negativa acolo, undeva. Faptul ca le luam pe fuga, in lipsa timpului sau din cauza unor imprejurari ciudate, nu inseamna ca trebuie sa le alegem pe cele mai usoare. Suntem lasi daca o facem. Ne e frica. Ne e frica de fericire. Eu fac o astfel de decizie acum, alegand sa nu merg acolo unde ar trebui sa o fac. Dar...imi este greu sa capat acum increderea care mi-a fost smulsa cu atata asprime. O sa las timpul sa treaca...acest vesnic pion neutru in vietile noastre care devine ba dusman, ba aliat...si o sa sper ca totul va trece. Usor...ca un fulg de zapada.
Te-am inteles perfect din cele scrise in anterioara postare, Rosalina , poate pentru ca prin mine trece acelasi sentiment de frig, frica, de pustiu...Nu putem avea ceea ce ne dorim, ne ramane uneori doar posibilitatea sa ne bucuram de ceea ce avem,fie ea si vremea de afara ...
RăspundețiȘtergeretoate trec, mai devreme sau mai tarziu, important este sa fim puternici.chiar daca afara e rece in sufltul nostru trebuie sa fie bucurie, asa e in viata cazi, te ridic si mergi inainte. nu stiu daca am inteles foarte bine la ce te-ai referit tu, dar orice ar fi, intr-o zi va ramane doar o mica mica amintire, important este sa traiesti fiecare clipa si sa te bucuri chiar daca nu totl merge bine, aveam o prietena care spunea mereu " tot raul spre bine" si uneori chiar ASA ESTE.
RăspundețiȘtergere