Intrebarea iernii

Urasc iarna asta. Ma face sa ma simt asa rece, asa pustie, ca si cum orice suflu cald a disparut din mine. Imi lipseste speranta, iar increderea s-a dezlipit ca un autocolant de mine, asa cum a fost fixata asta-vara. Toamna a fost un preludiu. Chinul abia acum incepe.
De ce imi fac asta? De ce nu pot sa fiu vesela si bine-dispusa in acest anotimp cum am fost si in celelalte? De ce simt ca frigul ma cuprinde cu o umezeala rece, neplacuta care ma face sa tremur de dezgust si sa caut caldura in incaperile inchise unde caloriferele incarca aerul cu ceva artificial. Cu ceva inchis. Ma face sa simt aversiune. Nu a fost intotdeauna asa. Uneori, plimbindu-ma pe strazile imbracate in zapada alba, batuta de pasi si roti de masini, cu norii suri fulguind linistit deasupra mea, chiar m-am simtit bine. Am simtit ceva familiar in aerul acela rece, incetosat de caldura trupului meu. Era "acasa" in iarna copilariei mele. Acum...nu mai stiu cand e "acasa" in aceasta iarna rece. E prea frig. Prea umed. Prea rece.
O intrebare pluteste in aer, scrisa parca in crengile uscate ale copacilor sau ale fulgilor usoare ce vor veni. Voi cauta raspunsul in zapada.
Il voi cauta pe geamurile ude, aburite.
Il voi cauta in cantul melodios de sarbatoare si in globurile colorate jucaus ale bradului de Craciun.