Pe aripile vantului

Atunci, Rhett îi prinse mijlocul şi umerii cu braţele. Simţi lipiţi de trupul

ei muşchii tari ai pulpelor lui, iar de piept nasturii hainei lui. Un val cald o

ridică, cu toată mirarea şi spaima ei, şi îi goni din minte noţiunea timpului, a

spaţiului şi a împrejurărilor. Se simţi tot atât de moale ca o păpuşă de cârpă.

Îi era cald, puterile o părăseau, era fără apărare, şi era aşa de bine să te laşi

în voia braţelor lui.

— Nu vrei să-ţi schimbi părerea despre cele ce am spus luna trecută?

Nimic nu dă sau nu adaugă mai mult farmec lucrurilor decât primejdia ori

moartea. Fii patrioată, Scarlett. Gândeşte-te că vei trimite la moarte un

soldat cu amintiri frumoase.

Acum o săruta, şi mustaţa lui îi gâdila gura. O săruta încet cu buzele lui

calde, care îşi vedeau de treabă în tihnă, ca şi cum toată noaptea ar fi fost a

lor. Charles n-o sărutase niciodată aşa. Niciodată sărutările băieţilor Tarleton

sau Calvert n-o făcuseră să tremure în felul ăsta. Îi îndoi trupul şi buzele lui

începură să rătăcească pe gât şi coborâră până la locul unde o camee îi

închidea corsajul.

— Iubita, iubita mea, murmura el.

                                                   ...

Mai înainte ca ea să-şi poată rechema gândurile înapoi, braţele lui o

cuprinseră la fel de sigur şi de puternic cum o făcuseră atunci, cu mult timp

în urmă, pe drumul întunecos spre Tara. Ea-şi simţi din nou toată

slăbiciunea, copleşită de consimţirea întregii ei fiinţe şi de valul de căldură

ce se ridica într-însa, istovind-o. Iar faţa senină a lui Ashley Wilkes se tulbură

şi pieri în întuneric. Rhett îi plecă îndărăt capul peste braţul său şi o sărută,

la început încetişor, apoi cu o grăbită gradare a intensităţii, care o făcu să se

agaţe de el ca de singurul lucru stabil într-o lume ameţitoare şi instabilă.

Gura lui stăruitoare îi desfăcea buzele tremurânde, transmiţând un fior

sălbatic nervilor ei, trezindu-i senzaţii de care ea nu ştiuse până atunci că le

poate avea. Şi mai înainte ca ameţeala s-o prindă în vârtejul ei, îşi dădu

seama că răspunde la sărutări.

— Lasă-mă... te rog, sunt sfârşită, şopti ea încercând să-şi întoarcă

puţin capul.

Rhett îi apăsă cu putere capul de urmărul lui, iar ea prinse, în vârtejul

ameţelii ei, o imagine fulgerătoare a chipului său. Ochii lui erau măriţi,

sclipind ciudat, iar tremurul braţelor lui o înfricoşa.

—Aşa vreau, să fii sfârşită. Am să te fac să te simţi sfârşită. Ai aşteptat

asta ani de zile. Nici unul dintre nenorociţii pe care i-ai cunoscut înainte nu 
te-a sărutat aşa. Nu-i adevărat? Scumpul tău Chales, ori Frank sau prostul

de Ashley...

— Te rog...

— Am spus prostul de Ashley. Oameni distinşi cu toţii – ce ştiu ei despre

femei? Ce ştiu ei despre tine? Eu însă te cunosc.

Gura lui i-o acoperea din nou pe-a ei, iar ea se supunea fără luptă, prea

slabă, spre a-şi mai întoarce măcar capul, lipsită fiind chiar de dorinţa s-o

facă, tulburată de bătăile inimii şi învăluită de teamă, în faţa puterii lui şi a

slăbiciunii ei. Ce avea de gând să facă din ea? O să leşine dacă nu-i dădea

drumul. De s-ar opri odată – de nus-ar mai opri deloc.

— Spune "da"! şi gura lui întârzia deasupra buzelor ei, iar ochii îi erau

atât de aproape încât păreau că umplu lumea. Spune "da", afurisito, sau...

Scarlett şopti "da" fără să se gândească. Era ca şi cum el i-ar fi impus

acest cuvânt şi ea l-ar fi rostit fără voie.