Si nu reusesc sa ignor durerea.
Chiar de sunt sunt stransi inchisi
In fata ochilor mi-apar
Umeri goi si rosii, ninsi.
Au fost ninsi cu alb de inger
Inghetati apoi in vant si ger
Ca sa semene cu umeri de papusa
Alba, incremenita de portelan.
O statuie de sidef
Cu trup lung si diafan
Cu aripi ondulandu-se pe umeri
Si vene-albastre curgand pe maini.
Dar au urme vinetii
Si pete lungi si rosii.
Pe contururi albe diafane
Am rani impregnate-n carne.
Ne doare, ne doare pana-n infinit
RăspundețiȘtergereCa nu-ntelegem sensul
De ce suntem iar pe pamant
Si...visam doar Universul
Superb!
RăspundețiȘtergerehttp://img255.imageshack.us/i/picture067f.jpg/ in poezia asta faci referie la tatuajul meu?:P
RăspundețiȘtergereFoarte frumoase versurile !
RăspundețiȘtergereMa doare.
RăspundețiȘtergereSi nu reusesc sa ignor durerea.
Chiar de sunt sunt stransi inchisi
In fata ochilor mi-apar
Umeri goi si rosii, ninsi.
absolut superb
@Ryana : Versurile prin care-mi raspunzi sunt uneori cel mai placut comentariu, cea mai inspirata interpretare...
RăspundețiȘtergere@C.L.M : :) Multumesc, draga mea
@Andreea: Ma bucur ca-ti plac...Zilele astea nu pot scrie decat versuri, asa ca va sunt recunoscatoare ca nu v-ati plictisit inca...;)
@Cata : absolut incantatoare, ca de obicei :)
@Zeb : Banuiesc ca tacerea e cel mai bun raspuns