Sub lupa

"- Ai avut vreodata senzatia, in anumite momente ale vietii, ca cineva te tine sub observatie?
- De unde stii?
-Stiu. Sunt clipe in care, fara sa ne dam seama, simtim prezenta ingerilor.
Chris isi aminti de adolescenta. Mai ales atunci senzatia aceasta era foarte puternica.
-In asemenea momente, continua el, incepem sa cream un fel de film in care suntem personaje pricipale si actionam cu siguranta ca ne vegheaza cineva. Dar, pe masura ce crestem, incepe sa ni se para ridicol. Ca visul unui copil care vrea sa devina vedeta de cinema. Uitam ca, in momentele acelea in care jucam pt. un public invizibil, senzatia ca suntem vazuti era foarte puternica.
Tacu pt. o clipa.
- Cand privesc cerul, de multe ori aceasta senzatie revine, mereu insotita de intrebarea: cine ne vegheaza?"

Am ramas muta cand am citit randurile astea intr-o carte. Multa vreme am simtit si eu acelasi lucru, crezand ca este doar un mod ciudat sau narcisist de-al meu de a privi lucrurile. Obisnuiam sa ma misc nu-stiu-cum prin casa, vorbind singura uneori sau privindu-ma cu atentie in oglinda in timp ce ma spalam intr-un mod ciudar, ca si cum as fi flirtat cu oglinda din priviri. Imi prelungeam cuvintele si miscarile in mod voit, languros, ca si cum as fi stiut ca sunt privita cu atentie de ceva...sau cineva. Eu, totusi, aveam alta teorie in cap: ca la un moment dat, indepartat in viitor si dupa ce as muri sau ma rog, cineva mi-ar arata toate astea ca pe un film...inspectandu-le si apreciindu-le in mod negativ sau afirmativ. Era ca si cum as fi facut eu scenariul acestui film astfel incat sa iasa cat mai bine.
Nu erau stari permanente, ci numai ocazionale. Si totusi atat de stranii intrucat imi impuneau parca un comportament anormal, ca si cum as fi fost in transa.

Cand urcam astazi scarile rulante, am observat cu atentie cum fiecare persoana asteapta sa ajunga treptele la pamant, dupa care porneau brusc, ca niste roboti proaspat activati. Am observat deranjata ca si eu fac acelasi lucru. Poate ca toti facem, de fapt acelasi lucru si in fiecare dimineata cand ne trezim nemultumiti ca tb. sa incepem o noua zi, sa ne indeplinim sarcinile si sa ne facem treaba, in loc sa prelungim momentul infinit de placut si relaxant al somnului. Suntem toti niste roboti, dirijati de altcineva. Ca intr-o uriasa casa de papusi. Oare cine ne controleaza miscarile acum, amuzandu-se rautacios? Suntem atat de putin lipsiti de vointa, de putere, de o gandire proprie...Mi-e frica uneori sa ma gandesc la asta. Tremur usor si alung gandul. Dar poate fac asa pt. ca si asta mi s-a impus.