Cap. 11 - Fara nicio explicatie

- Va rog sa va pastrati calmul, domnule! Va inteleg disperarea, dar totusi...!
Intr-un birou ce ar fi fost albastru la originea sa, dar acum, din pricina prafului gros imprastiat peste tot si a panzelor incurcate de paianjeni ce estompau culoarea si asa fada, totul parea cenusiu si imbacsit. Ca sa nu mai spunem de aerul inchis ce domina in incapere, sufocandu-i pe toti si provocandu-le reactii nervoase.
Sagetile albe - acum gri - ale ceasului de pe perete aratau, daca stergeai cadranul incetosat, ora 04:30 dimineata. Cafelele se evaporau acrite in cestile mizerabile de pe birou, fotoliu si mini-seiful de langa acesta, incercand sa ii tina pe ofiterii de politie treji la o ora intr-atat de inaintata.
T. gesticula furios, enervat peste masura de toata aceasta incurcatura care, nu numai ca il lipsea de femeia iubita, dar ii si lasa un gol in stomac, probabil ca tot datorita acestei lipse.
- Domnule...
- Watson. Humpfrey Watson, il ajuta celalalt.
- Cum o fi...Intelegeti cat sunt de disperat, nu-i asa? Femeia asta nu numai ca reprezenta partenera mea, ci insasi ratiunea mea de a trai!
Pe sub barba nerasa a ofiterului se ivi un usor zambet ironic : " Poate singura ratiune din viata dumitale, daca exista vreuna. Cat despre "partenera"...nu-i de mirare ca a disparut, saraca".
- Cand a plecat, mai exact?
- Nu a plecat, domnule, cred ca nu m-am facut inteles ! A disparut, s-a evaporat! Acum 2 saptamani.
- Pot sa va intreb de ce ati asteptat atata timp pentru a-i raporta disparitia? In mod normal, astfel de decizii se iau imediat dupa...

- Asta nu are nicio importanta! Nu am mai avut...forta de discernamant. Nu imi venea...Nu imi puteam...Nu..
Humpfrey era aproape sigur ca ceea ce incerca sa spuna T. era "Nu imi venea sa cred ca mi-a dat papucii", lucru care-i mai provoca o reactie hilara.
-Nu este amuzant, domnule. Acum, Rose ar putea fi in cine stie ce loc mizerabil....( moment in care T. facu un gest larg cu mainile, parca aratand o similitudine intre acel loc si biroul politistului)....In nu stiu ce boschet, la dispozitia cine stie carui obsedat...
-Am inteles ideea. Sunteti sigur ca nu v-a anuntat ca va pleca undeva pentru o perioada, la vreo ruda ceva?
-Nu are pe nimeni in viata. Eu sunt singurul, facu el umflandu-se usor in piept ca un cocos mandru.
"Mandru de gaina sa sau ce?" gandi amuzat Humpfrey.
-Si-a luat haine, bani, bilet, ceva care sa-i explice reactia din timp?
-Nu. V-am spus. Totul e la locul sau. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. E clar ca i s-a intamplat ceva. Ea nu ar fi plecat asa...
-...fara nicio explicatie. Inteleg. Si o vreti inapoi.
T. isi ridica o spranceana:
-Evident.
-Bine, atunci, va rog sa completati documentele acestea si o sa va sunam din timp pentru alte formalitati.
-Am inteles.
T. se pregatise de plecare, cand isi aminti parca de ceva foarte important:
- Cred ca ar trebui sa stiti ca e mereu inconjurata de cel putin o pisica. E innebunita dupa ele.
-Pisici? ofiterul parea nedumerit.
- Da, ma gandeam ca ar putea sa va ajute.
- A, bine. O sa tinem cont.

Dupa plecarea barbatului, Humpfrey isi freca usor barbia tepoasa: " I-a disparut femeia alaturi de care traia de 2 ani, iar singurul lucru pe care si-l aminteste in legatura cu ea este faptul ca ii plac pisicile. Ma rog, daca ticnitul asta crede ca vom gasi mai usor o femeie in toata tara asta doar pentru ca merge alaturi de o mata vagaboanda...". Gandurile sale se intrerupsera in curand, zarind prin geamul fumuriu imaginea unei femei si a unei mogaldete negre din bratele sale. O mata. Din biroul cenusiu se auzi un hohot isteric de ras care ii zgudui pe putinii angajati care mai lucrau acolo.

Un ultim elogiu adus iernii

                                           "Deschide usa

In  ianuarie.

Timidele violine

Il poarta pe februarie"

"Un an intreg il acopera

Cu nea pe decembrie."

Ultimele perdele ale iernii

Se desprind plangand de la ferestre

Imprastiind stele albe

Din broderii lungi de matase.

Cine a pierdut ghemul Craiesei

Cine i-a incurcat firele

In tot acest timp?

Cine ne-a lasat crestaturi 

Lungi pe brate

De la toate legaturile stranse

Pe care le-am suferit?

Cine ne-a umplut ochii

De cioburi ascutite

De gheata?

Cine ne-a impodobit parul

Cu stele aprinse

Si apoi a suflat cu praf

De astre 

Peste sufletele noastre?

Nu pot sa cred

Ca sunt asa de sentimentala

Incat imi vine sa plang

Pana si acum, 

Cand pleci tu,

Un simplu anotimp

Un simplu cuvant

Un simplu gand

Pronuntat prin doar doua

Miscari ale buzelor:

"Iar-na"....

Pot sa aud cantecul tau

Cantec de stele si de pasari

Albastre din alte zari

Rotunde cu nori de lumina.

Ce frumos se aud 

Blandele viori

Si harpele aurii

Cu sunete angelice!

 

Nu are sens sa iti mai spun

Dar nu vreau sa pleci,

Nu pot sa raman

Si sa te vad 

Disparand.

P.S.: In acelasi scop v-am lasat si pinguinii din dreapta paginii, pentru a va mai aduce putin din zambetele iernii, acum, inainte sa plece. Enjoy!

P.P.S: Pinguinii pleaca marti, odata cu primavara.

Strazile trupului

Apa-mi susura sub dus
Precum un sarpe
Care se incolaceste in jurul meu
Si se invarte in raurile curse
In prapastiile de pe drumurile
Trupului meu.

Il aud sasaind
Il simt atingandu-ma cu limba ascutita
Bifurcata in lame rosii
Pe sira spinarii
Acolo unde sunt zeci de intersectii
Si zebre pentru trecatori.

Se rataceste, se-ntoarce
Nu e niciun panou cu indicatii
Nicio cota, nicio litera
Caci nu imi place sa imi fac tatuaje
Niciun semafor care sa-l opreasca.

Sunt numai strazi
Intinse, uzi, fierbinti
Incinse de soarele meu
Si vesnic luminate.

Orbit, goneste nebuneste
Sa caute un adapost
Sub clavicule
Prin incheieturi
Dar nu mai e nimic acolo
Care sa-l ascunda.

Raze de nou

Ce mi-ai facut?
Simt ca ma transform in ceva ce nu cunosc
Si mi-e teama de mine insami.

In fiecare dimineata vreau sa cred
Ca totul va fi cum a mai fost,
Dar pielea aurita e aici sa-mi raspunda
Ca nimic nu mai e la fel
Ca m-am schimbat.

In oglinda ochii-mi par stranii
Au stropi de soare adunati deasupra
Peste globurile castanii
Si genele-mi par raze de luna
Cum se onduleaza asa, in intuneric.
Parul are reflexe luminoase
De parca ar fi impletite in el
Stele albe.


Nu ma privesc in timpul zilei
De teama.
Am observat ca lumina ma face sa stralucesc
Si toti trecatorii imi zambesc
Fara niciun motiv.


Dar cel mai greu e cu aripile
Pe care mi le acopar cu o matase albastra
In fata cerului de ziua.
Noaptea ma transform
Si incep sa zbor prin camera.


Tu n-ai mai aparut
Dar gasesc pe pervaz
Puf de papadie
In fiecare noapte.


Are gust de zahar
Si poarta parfum de stele.

Reteaua de gheata

Intr-o noapte rece 

Presarata, parca, cu mii de cuburi de gheata

Si impaienjenita de razele albastre de luna

Mi-ai soptit ceva la ureche

Si mi-ai dat fiori cu respiratia inghetata

Prafuita cu o pulbere alba, sclipitoare.

Ai intins o mana argintie

Si ti-ai pus palma pe spatele meu dezgolit

Aveai degetele atat de reci.

Din ele s-a desfacut o retea de fire albastre

Ce mi-a impodobit umerii ca o trestie.

Am tresarit uimita cand am simtit

Ondularea stralucitoare, usoara

A unor forme lungi, ascutite

Si atat de dureros de albe

Pe umerii mei goi.

Mi-am intors privirea spre tine

Intrebatoare

Dar aveai cristale de gheata in ochi

Si nu te mai recunosteam.

poem aiuristic

O sa va rog sa ma scuzati. Astazi nu pot sa gandesc decat disparat.

Sunt in camera de sus
Te aud vorbind
Sunetul asta e muzica ce-mi canta in fiecare dimineata.
Dimineata, cand imi umezesc mainile
Si-mi privesc degetele stropite
Imi par asa subtiri si liniate
Legate ca in niste noduri fragile
Gata sa se desfaca la cea mai mica atingere.
Imi place sa cred ca pot sa fiu asa puternica
Incat sa nu fac niciodata ce spui

Nu te mai aud
Nu te ascult.

*

Uite- ochii-mi sunt doua gauri negre
Te asteapta sa te pierzi in ele
Pentru totdeauna.

*

Daca iubirea ta imi curge printre degete
Precum apa de aici
Nu o s-o las sa se piarda
O s-o evapor si o s-o pastrez in aer
Prin caldura mea.
O sa o las si sa ma sufoce daca trebuie
O sa inchid geamurile
Si o sa mor aici.

*
Nu esti mai mult decat un fir
Innodat in fiinta mea.

Te ridici din spuma de mare
Si o vad cum ti se rasuceste pe corp
In dantela alba, parfumata.

Sirop dulce curge din copaci
Vreau cu el sa mi te-mbraci
Sa te gust,
Sa te simt dulce.

Zorii
Calca pe umbre
Dimineata, la rasarit
Mi te gonesc, inger drag
Dar tu mai ramai dulce
Pentru inca un sarut rece.

Ti-ai agatat aripile in cuier
Si te-ai sters pe prag de praful de pe nori
Stii doar cat de curat e la mine in casa
Nu ai vrea sa strici nimic
Nu ai vrea sa se observe
Ca ai trecut pe aici.
Doar trupul meu iti mai poarta amprentele
Si urmele vinovate
Dar nu as avea cui sa ii dovedesc
Vreau sa le pastrez doar pentru mine.


Cand se deseneaza primele linii de lumina
Pe pervazul innegrit de noapte
Iti desfaci pleoapele pufoase
Ca la un semnal.
Iar eu ma trezesc odata cu tine
Ca si cum ochii tai ar fi legati de ai mei
Obisnuiti sa se deschida
Toti patru impreuna.
Mana mi te trage inapoi
Iar palmele-mi se strang in jurul mijlocului tau
Nu vor sa mi te lase sa pleci.

Sus, pe colturi de stele, urcand catre luna
Mai arunci o privire inapoi
Nu o face, dragul meu, fii atent
S-ar putea sa aluneci
Sau sa te zgarii in ascutis de stele
N-as vrea sa-mi inrosesti cearsaful dupa aceea.

Liniste in diminieata alba

In jurul meu totul se filtreaza
In raze albe de lumina
Incerc sa raman treaza
Sa ma umplu de culoare pura, plina.

Pielea-mi refuza orice alta culoare
Razele-mi incanta trupul cu a lor dogoare
Iar eu stau intinsa pe cearsafuri albe
Cu palmele stranse si picioarele goale.

Sst, taci, nu face galagie
Si nu trage draperiile
Ai promis sa nu-mi faci niciodata rau mie
Lasa lumina, caci ador ale ei calduri
Nu atinge cearsafurile
Si scoate-ti hainele-alea colorate
Aici sunt toate albe si curate.

Intinde-te langa mine daca vrei
Dar, oh, nu disturba acest taram luminat de zei.
E mai alb si luminos
Ca niciodata.

Tot ce trebuie sa se intample

"Tot ce trebuie sa se intample, 

se va intampla, indiferent cate eforturi ai face

pentru a evita acel lucru.

To ce nu trebuie sa se intample nu se va 

intampla, indiferent cate eforturi ai face 

pentru a obtine acel lucru"

Ramana Maharishi

                                                                                                                                             
"Am observat ca pana si cei care spun ca

totul este predestinat si ca nu putem schimba

nimic se uita in stanga si-n dreapta inainte

sa treaca strada."
Stephen Hawking

Gresesc, deci traiesc

"Traiesc, sufar, ma insel, risc, daruiesc si pierd, si astfel indepartez moartea de mine."

Anais Nin

Cap. 10 - Prezentarile

- S-a intamplat ceva aseara?intreba Ro. cu o voce sovaielnica.
Stiam eu ca nu e sanatoasa la cap.
- In afara faptului ca ai ajuns in patul meu, nimic.
Ro. il privi speriata.
Vad ca inca mai stie ce e ala dublu inteles.
- Nu in sensul ala. Te-am adus aici si ai adormit. Acolo, zise James facand un semn evaziv cu mana catre asternuturile ravasite de pe pat.
Ea facu un gest de usurare, aruncandu-si patura intr-o parte si sarind din pat bine dispusa:
-Ei bine, atunci nu vad care mai e problema.
Neah, tot nu pricepe.
-  Ah, deci nu e nimic anormal in faptul ca ti-ai petrecut noaptea aici, in patul unui necunoscut si ca, aparent, nu-ti amintesti nimic de aseara. Daca te minteam?
James gesticula furios.
Ro. ridica din umeri nepasatoare:
-Am incredere in tine. De ce m-ai minti? In plus, nu pari genul care ar face-o. Dovada furia ta de adineauri. Daca intr-adevar ai fi capabil sa profiti de o straina vulnerabila intr-o seara de iarna nu te-ai arata atat de deranjat de prezenta ei in apartamentul tau de dimineata. Dimpotriva, ai continua ce ai inceput aseara.
In timp ce ciripea vesela si increzatoare, Ro. isi punea sosetele uscate si isi lega sireturile adidasilor imbibati de apa.
James o privea contrariat.
Cine naiba se crede? Si oricum, cine e ciudata asta?
- Auzi, domnisoara...
Ro. ii zambi de jos amuzata ridicandu-si usor colturile gurii de sub o claie satena de par:
-Rose.
-Rose, ai putea sa-mi explici cine esti si ce e cu tine?
Fata isi trase jacheta pe ea si incepu sa cheme o pisica ("pis","pis").
Acum se face ca nu ma aude?
- Acum ma ignori? Sa-ti amintesc ca esti la mine acasa? Si ce e cu pisica asta pe care o tot chemi, nu am animale aici! izbucni James.
Ca pentru a-i face in ciuda, o pisica cenusie tarcata isi facu aparitia de sub pat, intinzandu-se lenesa la picioarele lui Rose. Ea o lua in brate si-si trecu rucsacul vechi pe dupa umeri.
- Nu am ce sa iti explic. Am plecat, nu mai te enerva asa. Peste cateva clipe va fi ca si cum nici nu as fi trecut pe aici. Desi...
-Desi?
James era frustrat de comportamentul ei, asta o vedea limpede pana si ea, dar avea asa o placere sa il enerveze pe barbatul asta...
- Desi pun pariu ca o sa-ti amintesti de mine. Diseara, cand te vei intoarce de la serviciu, te vei dezbraca posomorat. Apoi iti vei face un dus, te vei plictisi. Vei deschide probabil laptopul si vei tasta vreun cuvant legat de munca pe acolo, dar te vei plictisi din nou. Te vei duce la geam si vei blestema zilele astea cenusii, dand cu piciorul de scaunul ala de acolo. Desigur, apoi il vei injura pentru ca te doare. Si, intr-un final...
James o asculta neincrezator cu o spranceana ridicata ironic deasupra ochilor sai negri.
Ro. se apropie incet de el si il privi cateva clipe fara sa spuna nimic. Avea o privire profunda, ca si cum ar fi incercat sa caute ceva in adancul ochilor lui. Apoi isi pleca brusc privirea, ca si cum s-ar fi speriat de ce a vazut acolo.
-Si intr-un final? o indemna el enervat sa continue.
-Intr-un final te vei gandi la ciudata de azi-noapte. La revedere!
Se duse intr-un mers linistit, agale si arogant in mod deliberat catre usa, semanand cu o felina. Ca cea de pe umarul ei. Amandoua ii aruncara o privire strengareasca din prag.
-Multumesc, zise ea simplu.
-Da, sigur...Sa fii sanatoasa!facu el sarcastic.

Usa se inchise cu un clinchet, iar in incapere se facu o liniste de mormant. Exceptand, desigur, injuratura lui James care cazu ca un glont peste cateva secunde.

Iubirea si mercurul

"Iubirea e ca mercurul in mana. Tine-o deschisa si iti va ramane in palma; strange-ti pumnul si iti va curge printre degete."

(Dorothy Parker)

Cap. 9 - Ametit de somn

Cand o lumina palida, cenusie ii straluci printre gene, James stiu ca erau luminile zorilor si ca mai venise inca o data dimineata. Dimineata care facea parte din zi care facea parte din saptamana si tot asa pana ajungea intr-un final la viata reala. Mintea sa facu toate aceste conexiuni rapid, realizand ca mai venise o zi fara ea, fara un motiv pentru care sa se trezeasca si sa infrunte aceste lumini cenusii ale diminetii. Era o vreme cand mai existau si alte culori in viata lui, mult mai aprinse si stralucitoare. Acum totul parea sa fi capatat aceasta nuanta gri posomorata care il deprima ingrozitor in fiecare zi cand se intorcea in apartamentul sau de la birou. Sa fi fost praful de vina? Ma rog, posibil, nu se mai sinchisise de nimic de cand...
Fir-ar, chiar trebuia sa se trezeasca? Nu putea pur si simplu sa inchida ochii la loc si sa se intoarca intr-o lume unde griul si absenta ei nu mai existau? Unde totul era bine, fericit...
-Mmm...!se auzi un geamat pe perna de langa el.
James tresari usor. Brusc fu constient de o noua prezenta in incapere, de o oarecare greutate in plus pe patul lui, de o oarecare caldura lipita de spatele sau si de un parfum usor de femeie.
Mai mult ca sigur halucina. Ea plecase de atat de mult timp. Dar daca?...Nu, nu ar fi avut cum sa-l gaseasca. Avusese grija sa-si acopere urmele, sa se faca disparut pentru toti, sa se izoleze in durerea sa care mai mult ca sigur nu ar fi interesat pe nimeni. Cu atat mai putin pe ea. Si totusi...ar fi putut afla cumva. Nu asta era iubirea?
Dar ea nu il mai iubea. I-o spusese doar inainte de a...Nu.
Obisnuit sa se opreasca la timp de fiecare data cand mintea lui bolnava aducea aminte de ea, James alunga gandul cu o miscare evaziva din mana ca si cum ar fi gonit o musca sacaitoare.
-Mmm, T.!
Ii simti trupul lipindu-i-se si mai strans de al lui intr-o imbratisare. Ro. continua sa sopteasca fraze intercalate, fara sens, aducand in fiecare propozitie cate un "T." pe un ton tandru, desi cu o voce cam somnoroasa.
Cand isi dadu in sfarsit seama ca langa el era asezata o cu totul alta persoana, James sari in sus ca ars, impiedicandu-se de o pereche de pantofi aruncata pe jos. Cu o injuratura, barbatul cazu pe podea, nu inainte de a-i zari chipul speriat si bulversat al necunoscutei de aseara.
Crezuse ca fusese parte din visul sau, doar ca ii parea atat de cunoscuta. Sigur petrecuse mai mult timp cu ea decat o jumatate de ora de vis.
- Hei, oh, hm! ingaima Ro printr-o multime de sunete de mirare, strangandu-si neputincioasa cearsaful alb la piept.
Realizand ca era de fapt imbracata, lasa jenata un colt al panzei in jos, aruncand o privire barbatului de pe podea.
Se uitau inca unul la altul, fara sa scoata ceva coerent pe gura.
Vazand ca fata sau femeia - habar n-avea - era inca in stare de soc si fiind convins ca nu era tocmai sanatoasa dupa cum o vazuse aseara si o adusese pe brate pana in apartamentul sau,  James se ridica atent in picioare si se apropie de pat:
- Stai linistita, esti...
Ea ridica in sus o spranceana intrebatoare (sau chiar ironica) :
- Nu am de gand sa fac o criza, daca la asta te astepti. Sunt cat se poate de linistita.
Era randul lui James sa fie uimit.
-Dar aseara n-ai scos o vorba...
Ro. isi pleca privirea.

Ce poate face o femeie

"Se intampla ca o femeie sa intalneasca o epava si sa decida sa faca din ea un barbat sanatos. Uneori, reuseste. Se intampla ca o femeie sa intalneasca un barbat sanatos si sa decida sa faca din el o epava. Chestia asta ii reuseste intotdeauna." (Cesare Pavese)

Am gasit aceasta maxima interesanta intr-o carte pe care o citesc acum si m-a intrigat. Nu m-am putut abtine sa n-o citez aici si sa va intreb - voi ce credeti despre asta?                       

Ssst....

Ssst, dragul meu
E atata liniste aici
Intre patru pereti bolnavi de dragoste
Si cearsafuri albe, imbacsite de amor.
Ce curge de pe tavan?
E rosu, caci asta e culoarea noastra
Ai improscat cu dragoste peste tot
Mi-ai imprastiat trupul in mii de bucatele
Colorand camera in rosu
Si desenand cu mine pe geam.
Vezi, doar, sunt urme de linii acolo
Iar pe manerul usii sunt puncte
Sunt buze si degete peste tot
Sunt fire de par si piele, toate la un loc.
Crescute din podea, impotmolite in tavan.
Ai trup alb, dulce de martipan
Imi place sa-l gust in fiecare zi
Cand te-nvelesti in zahar topit
Numai pentru mine.

Cand vii?

Zilele ma-ntreaba daca vii
Noptile ma dor si tu nu stii.
Razele de soare ma agata
Si ma trag spre usa
Doar ca sa vad ca nu e nimic acolo
In aer pluteste o eterna ceata
Nimic pe prag, nici macar o floare
Niciun parfum care sa aminteasca de tine.
Razele lunii ma-ngheata
Si-mi urla noaptea pe picioare
Impletindu-se in rani, tanguitoare
Pe trupul meu rece si-amortit.
Sunt aici, dar am murit?
Am mersul incet si ametit
Glasul mi-a amutit

Te astept, te tot astept
Ma intreb daca e drept
Sa intarzii atat, lasand sa m-atace mii
De zile si de nopti, suparate ca nu vii.
Dar oare e vina mea?

Te transformi

Te privesc asezat langa mine
Ma ridic incet spre tine
Cu miscari fluide
Si-intr-un fel aparte, languros
Iti ating chipul frumos.

Dezgolit, imbratisat
Pe cearsaful alb culcat
Te-ncordezi usor de teama
Vocea ta calda ma cheama.

Ma intrebi ingrijorat
Ce ti s-a intamplat
Pe umeri doua curbe ti s-au format
Le ating conturul alb, zimtat -
- Dragule, te-ai transformat!
Ca si mine, intr-o noapte
Ai prins aripi moi de lapte.

Conturul iti va prinde forma
Trupul ti se va obisnui
Lasa-ti ochii sa adoarma
Cu aripile te voi inveli.

Praf de amintiri

Sunt acoperita de praf. Sunt gri, cenusie, precum o pisica ce se tareste fricoasa de sub o masina inghetata. M-am acoperit de ceva alb, prafuit care nu ma lasa sa respir, care ma sufoca si ma tranteste la pamant.
Nu e praf obisnuit. Sau poate, da, o avea vreo legatura si cu praful de pe mobila, presarat ca zaharul pudra pe suprafata neagra care si-a pierdut luciul. Asa sunt si eu acum. Dar nu o mobila fara sentimente.

In camera se simte praful amintirilor si aerul imbacsit de naftalina. Ceva vechi, ceva dureros de indepartat pluteste imprejur si se ridica din podelele parfumate a lemn pana in tavanul ingalbenit de timp. Incotro vezi cu ochii sunt imprastiate albume cu poze, ilustrate colorate, jurnale vechi cu pagini ingalbenite si scrijelite ascutit sau parfumuri aruncate de mult prin vreun sertar pentru ca imi aminteau de nu-stiu-cine sau nu-stiu-ce si nu mai aveam chef sa le vad.

Daca nu sunt albume, sunt foldere - nu atat de ingalbenite totusi - pestrite, radiind culoare, veselie, diversitate, amintire...E ciudat cat de repede a trecut timpul, cat de repede si-a luat la revedere de la mine si m-a parasit in mijlocul drumului fara niciun indiciu pentru ceea ce am de facut mai incolo. S-a furisat incet de langa mine si m-a lasat prada vietii, tristetii, durerii, infrangerii, singuratatii si lipsei...lipsei sale. Imi lipseste ceva. Dar nu imi pot da seama ce si nu pot decat sa inchid ochii frustrata si sa dau vina. Pe orice. Acum, chiar si pe timp. Ceva ce nici nu exista de fapt.

M-ai lasat singura printre amintiri, prin parfumul pielii tale ce s-a impregnat in mine, prin culoarea cenusie a ceea ce fusesem odata. Urasc sa-mi amintesc. Urasc sa descui trecutul si sa mai arunc o privire acolo, doar de dragul vremurilor trecute. Ce-i facut e bun facut, iar eu nu mai vreau sa am de-a face cu asta.


Ma holbez la o poza. Aceea nu pot fi eu. In alta poza e o persoana aproape identica celeilalte, tot o falsa. Toate-s false. E o inselaciune totul!
Nimic nu e real, nimic nu dureaza. Totul va disparea ca si cum nu ar fi existat vreodata. Timpul crede ca ma poate pacali la infinit? Ei bine, nu! Nu mai vreau sa vad. Le arunc, trezesc praful si imprastii rotocoale de puncte ce se infig in peretele vietii mele.

Coji de portocale

Le vad insirate

Ca pe niste barci

Purtand soapte parfumate

Si-ale pielii mele marci.

Impregnate-n coaja colorata

Si-n miezul dulce

Picurat pe-un strat subtire ca de vata

Ce-o mireasma imi aduce.

Inca mai poarta caldura

Degetelor mele

Inca mai sufera ruptura

Ce le desparte intre ele

Inca mai simt taisul

Unghiilor mele

Ce le-a crestat trupul

Si le-a lasat cicatrici

De-a lungul pielii in urme mici.

Acum se bronzeaza

Pe calorifer, in fum

Pielea dulce-n creste ilumineaza

                              Iar pe degete mi-au lasat parfum.

Leapsa

Am intrat pe blog, am tastat parola la user si, dupa ce am aruncat o privire peste lista de lecturi, am gasit cele doua jocuri e "Leapsa" ale Nymphetaminei. Cum e asa de draguta de zice mai jos : "Le preia cine le doreste" o sa le preiau si eu mai jos. Prima mea leapsa. Ascultati:

1.Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici al 4-lea rand:
"Potrivit spuselor metereologului de la BBC, era una dintre cele mai cumplite furtuni..."( James Rollins - "Furtuna de nisip")

2. Fara sa verificati, cat e ora?
Hm, cred ca vreo 10.

3. Verificati.
10:10  :)

4. Cum sunteti imbracat?
Pantaloni gri de trening, jambiere gri pufoase, sosete maro cu tigri si bluza albastra.

5.Inainte de a raspunde la acest chestionar pe ce va uitati?

Pe geam ..

6. Ce zgomot auziti in afara celui al calculatorului?

Nu stiu...Cred ca e un caine care latra afara.

7. Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva?

:D Am iesit ieri si am facut shopping.

8. Ati visat ieri noapte?

Da, am avut visul cu regizorul pe care l-am povestit mai devreme...

9. Cand ati ras ultima oara ?
...A zis mama o fraza haioasa aseara la care am ras in hohote, nu reusesc sa-mi aduc aminte.

10. Ce aveti pe peretii incaperii in care sunteti?

Un dulap cu carti, o icoana, inca un dulap dar de data asta e plin de suveniruri.

11. Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?

Eh...Haine, multe multe haine. Banuiesc ca nu m-as mai controla deloc si as lua tot ce imi place.

12. Care e ultimul film pe care l-ai vazut?

"Against all Odds" cu Rachel Ward.

13. Ai vazut ceva neobisnuit astazi?

Razele de soare. A fost o vreme oribila pana acum si brusc apare lumina si caldura ei sacaitoare.

14. Spuneti-ne ceva ce nu stim inca.

Ha. Ca m-am gandit toata dimineata la excursia aceea de la Paraul Rece de acum 3 ani de care mi-a adus aminte Lizzie intr-un comentariu...Frumoase timpuri.

15. Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de o fetita? Dar de un baiat?

Daca ar fi o fetita i-as zice Anastasia si as alinta-o Stasi. Daca ar fi baiat nu m-am gandit la un nume...

 

16. V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?

Dar bineinteles. De 3 ani am in minte acelasi lucru, acelasi vis : Parisul. Acolo imi doresc sa traiesc sau in oricare oras din Franta.

17. Ce ati dori ca D-zeu sa va spuna cand intrati pe Portile Raiului?

"Am uitat ce ai facut. Exista si lucruri bune de care sa ne amintim. "

18. Va place sa dansati?

La nebunie :))

19. George Bush?

Rhett Butler :))

20. Care a fost ultima chestie pe care ati vazut-o la televizor?

Am vazut un film aseara. Ultima imagine a fost cea a lui Jessie plangand. Of, m-am saturat de drame...

Si a doua:

1. Ciocolata preferata:

Chokatoff.

2. Ce tic aveti?
Invart mereu in maini cate ceva si imi place sa-mi musc buzele tot timpul cand sunt nervoasa.

3. Cand ati facut ultima data un om de zapada?
Habar n-am. Undeva in copilarie probabil.

4. Instrumentul preferat:
Pianul si harpa. Sunetele lor sunt angelice.:) 

5.Uitati-va in spate. Descrieti ce vedeti in maxim 15 cuvinte

Un pat dublu prost aranjat, niste perne iesite de sub cuvertura, pantaloni, bluza, bentita.  Am depasit 15 cuvinte? :)

6. Numiti un obiect inutil pe care nu va indurate sa il aruncati

Probabil o bluza pe care n-am mai purtat-o de mult dar pe care inca imi imaginez ca o s-o intrebuintez la un moment dat.

7. Copil fiind, probabil va doreati sa schimbati lumea. Ce va impiedica acum?

Nimic. Inca mai cred asta.

8. Ati ras azi?

Poate am zambit, dar de ras nu.

9. E vreun tablou in camera?

Daca se pune si icoana la socoteala...

10. De ce v-a fost teama azi?
Ziua abia a inceput. Nu exista nicio problema. Deocamdata.

Asa, acum se presupune ca trebuie s-o pasez mai departe. In afara faptului ca le poate prelua oricine, mi-ar placea sa ii vad pe Otilia, Luzzie, Izabelle, C.L.M., Patratzel, Zeb.

Regizor de mare clasa

Am avut visul asta ciudat cum ca as fi fost regizorul unui film de scurt metraj dintre cele ale concursului de pe HBO, ca urma sa-l termin intr-o singura zi si ca voiam sa impusc doi iepuri dintr-o singura lovitura: sa castig premiul cel mare si sa-l prezint la liceu in sala de festivitati in cadrul unui eveniment unde toti trebuia sa ne evidentiem cu cate ceva. Bineinteles, povestea continua, eu imaginandu-mi ca imi vor observa filmul cei de la trupa de teatru si ca ma vor invita sa fac parte din trupa fara sa mai dau proba aceea terifianta de aptitudini, ca va fi cea mai buna reprezentatie din cadrul liceului si ca voi fi un fel de vedeta sau ceva de genul asta pentru cateva zile. Aberam. Deci, pur si simplu, eram intr-o continua aberatie. Mintea mea nu mai constientiza diferenta dintre vis si realitate, facandu-ma sa-mi imaginez ca voi trebui sa joc filmul ca pe o piesa de teatru pe scena, in lumini si cu muzica pe fundal, exact ca la o piesa pe care am vazut-o recent, numai ca eu eram protagonista principala care ar fi trebuit sa stie rolul la perfectie intr-o singura zi si sa mai caute si actori...Problema este ca eu aveam deja totul construit si rezolvat in mintea mea - gasisem deja trupa de dans, cantaretii, actorii, cadrele, muzica, costumele...Era totul desprins parca dintr-un film High School Musical unde toti liceeni canta si danseaza in jur fara sa-si faca probleme daca ceea ce fac e corect executat sau nu. Bineinteles ca in film senzatia era aparenta,  dar in visul meu pur si simplu mergeam din loc in loc si-i adunam de pe unde mergeam. Parca nu eram ingrijorata de nimic, parca totul era gata aranjat si minunat fara nicio repetitie sau duble taiate. Eram doar preocupata de ce vor zice colegii si daca voi reusi sa-i conving sa danseze si ei acolo, pe scena. Atat. Ce ironie e viata - minimalizeaza toate lucrurile de o importanta vitala si le da proportii gigantice celor ce nu prezinta mare interes. Ori poate ca asta se intampla pentru ca asa sunt eu, pentru ca era visul meu si totul functiona dupa regulile si principiile mele - totul imi parea usor si frumos din afara, cat despre lucrurile marunte, dar pe care le cunosteam cu adevarat, acelea ma ingrozeau si stricau totul.

Hm, dar nici nu stiu de ce am scris toate astea - este un simplu vis ce va disparea odata cu prima inghititura de ou de la micul dejun si va fi exact ca si cum nici n-ar fi fost. Pentru ca niciodata nu s-ar putea implini. Ihm...poate doar intr-o lume perfecta.

Camerele II

E o pata de culoare
Ce mi se pierde-n zare
Pe un cerc rotund si alb
Ce mi se roteste-n maini.

Sunt fire impletite, incolore
Ce se urmaresc prin tevi lungi
Si-mi aluneca pe palma-n dungi.
Ce sa fie, oare
Aceste fire plutitoare?

Le ating - din maini imi scapa
Printre degete imi crapa
Umede pielea mi-o-mbraca
Si-mi rad in sunete de joaca.

Ma trezesc din reverie
Si-mi dau seama
Ca-mi spun singura o poezie.

Ma adoarme aceasta leganare

A farfuriei sub jetul de apa

Ce parca e-adusa din mare

Si cursa din ochii mei la izul de ceapa.

Ma gasesc in bucatarie

Scaldata in raze de soare-o mie

Si-n picioarele goale

M-am trezit ca spal vasele murdare.