Cap. 9 - Ametit de somn

Cand o lumina palida, cenusie ii straluci printre gene, James stiu ca erau luminile zorilor si ca mai venise inca o data dimineata. Dimineata care facea parte din zi care facea parte din saptamana si tot asa pana ajungea intr-un final la viata reala. Mintea sa facu toate aceste conexiuni rapid, realizand ca mai venise o zi fara ea, fara un motiv pentru care sa se trezeasca si sa infrunte aceste lumini cenusii ale diminetii. Era o vreme cand mai existau si alte culori in viata lui, mult mai aprinse si stralucitoare. Acum totul parea sa fi capatat aceasta nuanta gri posomorata care il deprima ingrozitor in fiecare zi cand se intorcea in apartamentul sau de la birou. Sa fi fost praful de vina? Ma rog, posibil, nu se mai sinchisise de nimic de cand...
Fir-ar, chiar trebuia sa se trezeasca? Nu putea pur si simplu sa inchida ochii la loc si sa se intoarca intr-o lume unde griul si absenta ei nu mai existau? Unde totul era bine, fericit...
-Mmm...!se auzi un geamat pe perna de langa el.
James tresari usor. Brusc fu constient de o noua prezenta in incapere, de o oarecare greutate in plus pe patul lui, de o oarecare caldura lipita de spatele sau si de un parfum usor de femeie.
Mai mult ca sigur halucina. Ea plecase de atat de mult timp. Dar daca?...Nu, nu ar fi avut cum sa-l gaseasca. Avusese grija sa-si acopere urmele, sa se faca disparut pentru toti, sa se izoleze in durerea sa care mai mult ca sigur nu ar fi interesat pe nimeni. Cu atat mai putin pe ea. Si totusi...ar fi putut afla cumva. Nu asta era iubirea?
Dar ea nu il mai iubea. I-o spusese doar inainte de a...Nu.
Obisnuit sa se opreasca la timp de fiecare data cand mintea lui bolnava aducea aminte de ea, James alunga gandul cu o miscare evaziva din mana ca si cum ar fi gonit o musca sacaitoare.
-Mmm, T.!
Ii simti trupul lipindu-i-se si mai strans de al lui intr-o imbratisare. Ro. continua sa sopteasca fraze intercalate, fara sens, aducand in fiecare propozitie cate un "T." pe un ton tandru, desi cu o voce cam somnoroasa.
Cand isi dadu in sfarsit seama ca langa el era asezata o cu totul alta persoana, James sari in sus ca ars, impiedicandu-se de o pereche de pantofi aruncata pe jos. Cu o injuratura, barbatul cazu pe podea, nu inainte de a-i zari chipul speriat si bulversat al necunoscutei de aseara.
Crezuse ca fusese parte din visul sau, doar ca ii parea atat de cunoscuta. Sigur petrecuse mai mult timp cu ea decat o jumatate de ora de vis.
- Hei, oh, hm! ingaima Ro printr-o multime de sunete de mirare, strangandu-si neputincioasa cearsaful alb la piept.
Realizand ca era de fapt imbracata, lasa jenata un colt al panzei in jos, aruncand o privire barbatului de pe podea.
Se uitau inca unul la altul, fara sa scoata ceva coerent pe gura.
Vazand ca fata sau femeia - habar n-avea - era inca in stare de soc si fiind convins ca nu era tocmai sanatoasa dupa cum o vazuse aseara si o adusese pe brate pana in apartamentul sau,  James se ridica atent in picioare si se apropie de pat:
- Stai linistita, esti...
Ea ridica in sus o spranceana intrebatoare (sau chiar ironica) :
- Nu am de gand sa fac o criza, daca la asta te astepti. Sunt cat se poate de linistita.
Era randul lui James sa fie uimit.
-Dar aseara n-ai scos o vorba...
Ro. isi pleca privirea.