Cap. 11 - Fara nicio explicatie

- Va rog sa va pastrati calmul, domnule! Va inteleg disperarea, dar totusi...!
Intr-un birou ce ar fi fost albastru la originea sa, dar acum, din pricina prafului gros imprastiat peste tot si a panzelor incurcate de paianjeni ce estompau culoarea si asa fada, totul parea cenusiu si imbacsit. Ca sa nu mai spunem de aerul inchis ce domina in incapere, sufocandu-i pe toti si provocandu-le reactii nervoase.
Sagetile albe - acum gri - ale ceasului de pe perete aratau, daca stergeai cadranul incetosat, ora 04:30 dimineata. Cafelele se evaporau acrite in cestile mizerabile de pe birou, fotoliu si mini-seiful de langa acesta, incercand sa ii tina pe ofiterii de politie treji la o ora intr-atat de inaintata.
T. gesticula furios, enervat peste masura de toata aceasta incurcatura care, nu numai ca il lipsea de femeia iubita, dar ii si lasa un gol in stomac, probabil ca tot datorita acestei lipse.
- Domnule...
- Watson. Humpfrey Watson, il ajuta celalalt.
- Cum o fi...Intelegeti cat sunt de disperat, nu-i asa? Femeia asta nu numai ca reprezenta partenera mea, ci insasi ratiunea mea de a trai!
Pe sub barba nerasa a ofiterului se ivi un usor zambet ironic : " Poate singura ratiune din viata dumitale, daca exista vreuna. Cat despre "partenera"...nu-i de mirare ca a disparut, saraca".
- Cand a plecat, mai exact?
- Nu a plecat, domnule, cred ca nu m-am facut inteles ! A disparut, s-a evaporat! Acum 2 saptamani.
- Pot sa va intreb de ce ati asteptat atata timp pentru a-i raporta disparitia? In mod normal, astfel de decizii se iau imediat dupa...

- Asta nu are nicio importanta! Nu am mai avut...forta de discernamant. Nu imi venea...Nu imi puteam...Nu..
Humpfrey era aproape sigur ca ceea ce incerca sa spuna T. era "Nu imi venea sa cred ca mi-a dat papucii", lucru care-i mai provoca o reactie hilara.
-Nu este amuzant, domnule. Acum, Rose ar putea fi in cine stie ce loc mizerabil....( moment in care T. facu un gest larg cu mainile, parca aratand o similitudine intre acel loc si biroul politistului)....In nu stiu ce boschet, la dispozitia cine stie carui obsedat...
-Am inteles ideea. Sunteti sigur ca nu v-a anuntat ca va pleca undeva pentru o perioada, la vreo ruda ceva?
-Nu are pe nimeni in viata. Eu sunt singurul, facu el umflandu-se usor in piept ca un cocos mandru.
"Mandru de gaina sa sau ce?" gandi amuzat Humpfrey.
-Si-a luat haine, bani, bilet, ceva care sa-i explice reactia din timp?
-Nu. V-am spus. Totul e la locul sau. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. E clar ca i s-a intamplat ceva. Ea nu ar fi plecat asa...
-...fara nicio explicatie. Inteleg. Si o vreti inapoi.
T. isi ridica o spranceana:
-Evident.
-Bine, atunci, va rog sa completati documentele acestea si o sa va sunam din timp pentru alte formalitati.
-Am inteles.
T. se pregatise de plecare, cand isi aminti parca de ceva foarte important:
- Cred ca ar trebui sa stiti ca e mereu inconjurata de cel putin o pisica. E innebunita dupa ele.
-Pisici? ofiterul parea nedumerit.
- Da, ma gandeam ca ar putea sa va ajute.
- A, bine. O sa tinem cont.

Dupa plecarea barbatului, Humpfrey isi freca usor barbia tepoasa: " I-a disparut femeia alaturi de care traia de 2 ani, iar singurul lucru pe care si-l aminteste in legatura cu ea este faptul ca ii plac pisicile. Ma rog, daca ticnitul asta crede ca vom gasi mai usor o femeie in toata tara asta doar pentru ca merge alaturi de o mata vagaboanda...". Gandurile sale se intrerupsera in curand, zarind prin geamul fumuriu imaginea unei femei si a unei mogaldete negre din bratele sale. O mata. Din biroul cenusiu se auzi un hohot isteric de ras care ii zgudui pe putinii angajati care mai lucrau acolo.