Pradă

Uitându-se pe fereastră la peisajul mohorât de toamnă, simți un gol adânc în stomac – o senzație de pustietate, de parcă se rupsese ceva din ea și atârna acum ca un hoit în copacii încărcați de culori. Îi simțea parcă mirosul greu peste tot în jurul ei, plutind în aerul de afară și intrând în cameră pe geam. Se simțea rece, lipsită de vlagă, ruptă de realitate într-un glob de sticlă, înconjurată de fantasmele ei.Părea singură și neputincioasă așa cum își întindea mâna de o fragilitate cadaverică să dea la o parte frunzele uscate de pe pervaz, încercând să-și oprească tremurul interior. Avea un gust amar în gură și îl simțea curgându-i ca o otravă pe gât până jos de tot, în vârful degetelor, chircite de durere într-o zvâcnire violentă. Își simțea corpul greu, străin, departe de ea, așa cum stătea acolo cu mâinile strânse la piept, încercând să se adune. Avea ochii larg deschiși, cu o privire ascuțită de om înfometat care nu mai poate gândi în fața nevoilor organice, care înțepenește în loc de teamă să nu-și mai poată controla trupul tremurând de emoție. Nu putea reacționa în niciun fel, nu putea decât să stea pe loc și să privească în gol, strângându-se în corpul mic, dar puternic în senzațiile de furie ce-i curgeau prin sângele fierbinte, încrețindu-i pielea dezgolită și întărindu-i oasele albe prin membrele încordate. Părea un animal de pradă așa cum stătea acolo, la pândă lângă geamul transparent, dar golul din ea o făcea vulnerabilă la orice atingere, transformând-o pe ea în prada vârfurilor ascuțite ale crengilor ce se înălțau până la ea.