Norii se desfac

In amiaza rece, cand nasul rosu al soarelui se ascunde, lasand dare de umezeala pe cerul meu asezat deasupra ierbii peste care zac intinsa, cer dreptul la visare, cu gandurile inghetate in timp. Cumva, nu mai fac legatura, iar norii dusi de vant care se desprind in bucati lunguiete, plutitoare, imi par spuma alba a laptelui meu de dimineata, smantana desprinsa pe marginea canii fierbinti, pe care o invart energic cu lingurita, sa se amestece intr-un cerc stramt, dulce pe cerul gurii mele. Asa, aici, imi pare ca la fel se invart si norii, si cerul, dupa voia mea, asa cum sunt de fericita si-mi pare ca lumea toata sta doar la o invartitura de deget, la un amestec de spuma sub suprafata rece, de metal, a linguritei mele.