Un alt os
se rupe in corpul obosit de crapaturi... Un alt gand se sfarama in capul
inundat de prea mult... O alta lovitura bate ecouri in peretii inimii ... prea
obisnuite pentru a mai fi simtite.
In capul tau ei nu inceteaza niciodata. Si-au facut lacas
acolo, si nu par sa-si mai doreasca sa plece prea curand. Si certurile rasuna
in fiecare noapte, cand cred ca tu ai adormit si nu ii mai auzi, dar de fapt –
de prea mult timp nu s-au mai preocupat nici de atata lucru. In mintea ta
chinuita de strigate, soaptele de mangaiere nu mai stiu sa se auda... In mintea
ta ei nu stiu sa se opreasca. Se lovesc permanent si se ranesc in fiecare clipa
de parca le-ar face placere scancetul indurerat de copil schingiut - le curge
ca un fior de excitare prin corpul diform de monstru... Este campul lor
personal de batalie pe care nu o termina niciodata, vin mereu cu tancurile si
armele lor de foc si, cand credeai ca s-a linistit pentru o secunda, sunetul
reincepe in tunete si impuscaturi de sange negru... Rupturile sentimentelor au
devenit mai stridente ca niciodata, trosnind ca si cum ar apartine unor
creaturi cu trupuri si cu viata, inotand apoi lipsite de suflu in apa patata de
rosu, condusa intr-un final pe drumul de scurgere din tine – avortoni de
ganduri neterminate si cuvinte nerostite.
In mintea
ta ei tipa si urla, ... si plang. Pentru ca nu are nimeni care sa ii auda.
In mintea
ta ei au murit de o mie de ori. Dar tu tot nu te-ai nascut niciodata. Nu cu
adevarat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu