Poate daca o sa strige din mine iubirea

Poate ca daca am sa imi pun un afis mare care sa strige ca ma gandesc la tine sau ca mi-e dor de tine, ai sa stii de mine, ai sa ma auzi si ai sa vii sa ma iei.

Diluare :
Poate daca iubirea o sa strige din mine ranita din toate cele patru colturi, reverbrand in mine precum lumina solara in cele patru colturi ale Pamantului, in patru puncte cardinale, in patru puncte unde se invarte soarele – (asa se invarte si ea inauntrul meu – asa se invarte iubirea mea, asa se invart fluturii mei, asa te invarti tu inauntrul meu... Asa se invarte o imagine de iubit, si inauntrul ei o amintire de om asa cum a ramas ea – nealterata in timp – si inauntru un sentiment... sentimentul pe care l-am avut in momentul ultimei priviri surprinse in ochii tai, chiar daca nu imi era adresata, chiar daca nu diluase niciodata in apa calda albastra dinauntrul ei imaginea mea asa cum am facut-o eu cu a ta... – acea ultima privire. Si acel ultim loc unde luase forma trupul tau, si acea ultima caldura din aer pe care o lasase pielea ta parfumata a nimic in mod special si a sinele tau in acelasi timp – pentru ca tu nu ai nevoie de briz-brizuri ca sa sclipesti... Nu ca altii. Nu pentru mine. Niciodata daca ar fi dupa mine.) ... Poate daca o sa strige din mine iubirea. Poate daca am sa port litere mari pe fata dupa care sa ma citesti, caci ochii mei plecati si buzele incremenite n-au sa ma tradeze niciodata... Poate daca am sa ma desenez pe una dintre paginile tale de caiet ca sa ma vezi. 

Poate asa.

Poate daca o sa strige din mine iubirea. Poate daca am sa tai bucati din mine si am sa le las peste tot in lumea asta sa ma revezi in fiecare coltisor in care-ti vor ajunge pasii – si am sa le impregnez pe toate, sa nu ratez niciunul – poate atunci voi fi mereu cu tine... Chiar daca nu ai sa ajungi pe acolo. Chiar daca nu ai sa ajungi in colturi de lume, cum nu ai sa ajungi in colturi din mine, pentru ca nu ai sa stii sa o cunosti/ sa ma cunosti, pentru ca nu ai sa doresti sa o vezi/ sa ma vezi... sa ma cunosti. Chiar daca. Eu am sa stiu...

...eu am sa stiu. Ca ai fost. Ca ai fi putut fi. Ca pielea-mi iti cunoaste atingerea chiar daca nu a simtit-o niciodata, ca inauntru-mi iti cunoaste oasele, si carnea, si sangele... si fibrele, si sufletul. Chiar daca nu te-ai oglindit niciodata in bucati din mine.Chiar daca nu mi-ai permis sa te privesc.
Eu te-am privit. Am fost o lasa ca nu te-am chemat... ca nu am lasat un sentiment sa se desprinda de mine, sa simt ruptura mica... pentru a simti reintregirea completa mai apoi. Ca nu m-am rupt pentru tine, pentru a nu ma tari mai apoi – o facatura din omul ce a fost – in bucati disecate din mine, cu suflet rupt si inima scrasnind a spart intre coaste... disecate caci ai fi taiat inauntru si ai fi privit prea insistent in adancul meu, caci m-ar fi durut privirea ta, asa cum il doare pe cel bolnav bisturiul cel aducator de bine, caci tu nu ai fi vrut niciodata sa-mi faci rau... ci sa ma vindeci. Dar nu am putut. E prea arzatoare o privire pentru organele-mi bolnave de singuratate... E prea imbatatoare o iubire pentru sufletul condamnat la nesentiment, prea ametitoare, prea amenintatoare. Prea periculoasa. Pentru corpul. Pentru sufletul. Pentru minele. Care nu a invatat niciodata sa se maturizeze. 

Sunt un copil. Un copil prost. 

Dar un copil bolnav. 

Si copiii nu permit adultilor sa patrunda in lumea lor secreta. Le-ar putea vorbi frumos – ti-as putea vorbi frumos; ar putea primi imbratisari si sarutari cu buzele stranse de incordare pentru matusa cu buze murdarite de ruj, pentru bunica cu ele plescaind a saliva uscata – te-as putea lasa sa ma strangi asa... le-ar putea permite sa se joace cu ei – m-as putea juca cu tine. Dar doar pentru o vreme. Caci dupa aceea... Codurile secrete nefiind dezvaluite vreodata, te-am parasit inainte sa iti dai seama, te-am parasit inainte sa te cunosc – inainte de primu-ti zambet sincer care mie mi-a parut fortat, prea mult pentru lumea mea de lucruri mici si simple – inainte sa ma iubesti, inainte sa crezi ca eu ti-am raspuns... Deoarece. Copiii pot fi doar draguti cu cei ca tine. Dar nu te-au iubit/ nu v-au iubit niciodata, nu v-au lasat niciodata inauntru Dar, desi deschisi, ei nu permit niciodata prea mult. Un copil nu are sa iubeasca niciodata decat cel mult un alt copil. 

Un copil din cerul lui cu baloane colorate si vise faurite din vata topita. Nu pufoasa si umflata ca un nor fals – nu. Norii mei plang si au lacrimi sarate si sunt umflati asa de durere, iar nu de fericirea voastra. Nu. Vata topita. Ca si dragostea mea. Niciodata arzatoare, niciodata palpaind mai mult de o secunda.


Inainte sa iti dai seama, ma voi fi topit in sentimentul meu, intr-un drum intre mine si tine care nu a fost parcurs niciodata pana la capat... inainte de atingerea aia dupa care tanjeam. Caci chiar daca am primit-o. Ea nu mai era a ta in momentul acela. Ci a lui.

Mereu a lui. A strainului.

In loc sa ne apropiem, iubindu-ne – ne indepartam unul de altul. De aceea, nu veni cu niciun pas mai aproape daca nu vrei sa te ranesti in nesentimentele mele – si sa nu crezi ca am sa te crut in vreun fel. In momentul in care ai acceptat sa iei parte la joc, ai prevazut ca am sa pot sa te lovesc la fel de tare cum as fi putut candva sa te mangai. Dar si ca nu a fost decat vina ta in tot acest timp...

Pentru ca m-ai indepartat. Pentru ca, apropiindu-te, auzind mai de aproape vocea ce-ti parea neclara de la departare – te-ai instrainat de ea, dezvatand limba noua ca pe o pierdere brusca de memorie – si ma iubeai in limbi straine si cu maini stangace pentru ca nu mai stiai cine sunt. Apropiindu-te, m-ai uitat. Te-ai orbit, surzit, amutit, murit, prostit...de mine. Te-ai dezvatat. Si eu nu te-am iertat. Nu te-am luat de la capat. Nu te-am strigat din nou. 

Pentru ca ai uitat sa ma mai auzi. Ai uitat sa asculti dragostea ce canta in mine precum cutiuta muzicala cu sunete de pian de pe noptiera... Prea incete pentru tine, prea putin se pare.
Prea straine ca sa ma primesti ca pe sinele tau. Prea ne-tu ca sa devenim « noi » impreuna...

Si am ramas singuri amandoi. Impreuna... si singuri. Din nou. De la capat... 

Pregatiti sa luam de la capat...
...cautarea.

Pana cand nu va mai ramane nicio picatura de sange in trupurile noastre imbolnavite, innebunite de foame. Pentru ca noi suntem zombie, vezi tu. Zombie... creaturi ne-vii, pe veci condamnate la ne-somn, la ne-viata, la ne-oboseala. Ce se transforma in lucruri urate atunci cand intra in sevraj dupa iubire. Caci o colectioneaza si se hranesc cu ea precum altii o fac cu servetelele sau pene de chitara, sau sticle de vin vechi...
Sufletele noastre ne-moarte colectioneaza iubire. Si mor cate putin dupa fiecare inghititura... Dar niciodata suficient – cat sa o lase sa ii termine pana la capat.
Pentru ca sunt lase. Sufletele noastre ne(-)iubite sunt lase. Dar nici nu vor sa ne lase... in pace.