Uneori ma simt ca un amnezic
Nu am decat amintiri despre tine
M-ai dus pe o insula pustie
Si m-ai legat la ochi
Am uitat drumul spre casa
Acum sunt singura
Undeva unde nu mai e acasa
Demult.
Am urme pe piele
Le trasez cu sfintentie
Una langa alta
Ca bolnavii in inchisoare
Care vor sa tina calendar
Dar tu nu te intorci
Nu mai exista timp
Si nici spatiu pe piele
Ca sa te mai numar.
Mana mea e rupta
Acolo unde o strangeai in pumn
Si s-au format gauri intre bucatile de carne
M-ai invatat
Si mi-ai spus
Dupa ce o sa plec
Acestea se vor numi degete.
Iar tu vei fi o singura persoana
Si vei cunoaste un singur nume
Si il vei uita pe al meu
Dar nu te-ai tinut de cuvant.
Elena Helfrecht |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu