Pentru că nu s-a mai repetat
Să adorm așa la cineva în brațe
Și să uit că nu stăm pe un pat
Ci pe o canapea înghesuită.
Capul tău era strâns în mine
Undeva între brațul care făcea o semilună
Și pieptul îmbrăcat în pijama cu nasturi
Mereu am vrut să am pijamale din astea
Ale mele sunt toate cu desene
Dar ale tale sunt pline de toate corpurile
Fetelor care au fost prin ele.
Ție îți era cald
Dar eu îmi strângeam degetele reci
În tălpile tale
Și tu dormeai cu mâinile amorțite sub pijama
Erau amprente calde acolo
Pe care, dacă le-ai fi ridicat,
Pielea mea ar fi înghețat
La fel și ce era pe dedesubt
Și se topea pe sub saltea
Îți curgea până pe sub arcuri
Și nu era de la lumină
Și nu era părul tău blonduț și moale
Era de la miros.
M-am ținut deoparte de hainele tale
Zilele următoare
Deși îmi atârnau în cuier
Așa cum îți atârnasem și eu pe sub pat
În dimineața aceea
Numai eu pot să leșin cu zilele după miros
Barbă aspră și mâini arse de țigări
Încleștate pe o canapea
Tu credeai că ții salteaua
Și pernele să nu cadă
Dar dacă mi-ai fi dat drumul mie
M-aș fi scurs toată sub covor
Și m-aș fi holbat numai sus
La arcurile de la canapea
Și la tavanul albastru.
Ți-am zis cât îmi plăcea camera ta
Tu spuneai că vrei pereții verzi
Și eu m-am bucurat
Dar pereții mei nu ai mai apucat
Niciodată să îi vezi
Și nici eu să-ți învăț constelațiile
Din tavan și din corp pe de rost.
Am lăsat o semilună mușcată pe undeva
Dar dacă nu am mai venit, ai lăsat-o să se șteargă
Și ai chemat, în locul meu, pe altcineva
Să-ți deseneze alta.
 |
| Elena Helfrecht |
Trebuia să-ți fac o fotografie în dimineața aceea
Știam eu ce știam
Pentru că nu s-a mai repetat
Să adorm așa la cineva în brațe
Și să uit că nu stăm pe un pat
Ci pe o canapea înghesuită
Într-o cameră cu pereți albaștri
Și sărutări care, așa repede,
Se uită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu