vineri, 10 decembrie 2010

Ciobul lipsa

Am gasit!
Poate ca raspunsul mi-a fost adus de fulgii de omat care se alearga innebuniti la geamul meu, dar este clar ca exista unul. Am zis ca o sa gasesc raspunsul in zapada. Ma rog, nu l-am gasit chiar "in zapada", ci intr-un telefon primit azi-dimineata. Poate ca pana la urma va merge si Cinderella la bal. Ca sa nu ii spun Cenusareasa. Suna prea de tot.
Zana cea buna a gasit o rochie, finally! Si spiridusii vor gasi maine si incaltari, deci treaba e ca si rezolvata. Mi-am promis acum doua zile ca daca nu voi reusi sa gasesc solutia pana vineri, nu mai are niciun sens. Balul e miercuri. As fi avut nevoie de timp, in caz ca zana cea buna a gresit masurile. Asa ca m-am trezit cu o mare fata posaca in dimineata asta, convinsa ca fulgii aceia de zapada care-mi bat la fereastra sunt doar vestitorii unui sfarsit. Dar apoi am primit o speranta in dar. Si mi-am permis sa visez. Macar un pic.
Deci exista o posibilitate ca eu sa merg intr-adevar acolo. Problema este daca si vreau sa o fac. Daca pot, mai ales acum, dupa tot ce s-a intamplat. Apoi am aprins radioul, intr-o mutenie totala, si un vers a plutit deodata prin aer, prin vocea melodioasa a unei negrese, probabil : "Oh, yes you are!". Oh, yes, I am going to the ball? Asta a vrut sa zica? Ma rog, totul este prea brusc pentru mine. O sa-mi mai permit cateva secunde sa traiesc clipe, poate chiar cateva ore. Apoi voi lua o decizie. Oricare ar fi aceea, cel putin stiu ca a existat acolo o zana buna care a incercat sa ma ajute si eu am refuzat-o...sau am acceptat-o.

Ninge...Ninge. A venit iarna. Intr-adevar, exista un raspuns in stelutele astea de gheata imprastiate in aer ca niste piese de puzzle. Il va descoperi cineva? Sau este oglinda fermecata a Craiesei, cea care nu poate fi alcatuita pentru ca piesa lipsa - ciobul cautat - este in sufletul meu?

4 comentarii:

  1. Buna Rosaline! Ce nume frumos! Multumesc pentru comentarii si pentru ca ai vizitat blogul meu.Eu sunt o incepatoare in cardmaking. Uite am devenit si eu cititoarea blogului tau. Imi place mult, e atat de liric, exprima multe sentimente si trairi. Pe curand!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mda, frumos ce spui tu.... fulgii de nea.... printre ei gasim raspunsurile... doar ca tre' sa le vedem.... Si...'' Oh, yes, I am going to the ball?''

    RăspundețiȘtergere
  3. frumoase cuvinte,sa mai scri.:x

    RăspundețiȘtergere
  4. raspunsul e clar. ne indeamna sa iubim !

    RăspundețiȘtergere