Îți scriu dintr-o închisoare. Tot ce pot auzi e scrijelitul unghiilor pe tavan: a mai trecut o zi. Din depărtare se aud mașini care trec, ducând în altă parte oameni mai fericiți. Pe geam intră razele unui soare mai mohorât. Mă gândesc că și pe tine te bucură la fel de mult ca pe mine să-l vezi. Așa mohorât. Potrivit stării tale de spirit. Măcar alții nu râd la zile însorite, te gândești. Lasă-i să râdă pe întuneric, îți răspund eu. Așa se bucură mai puțin.
Înainte aveam muzică să-mi țină companie. Acum căștile mi s-au stricat. Tot ce aud este liniștea asta mormântală. Ticăitul ritmic al inimii. Și în timpul zilei tot asta se aude. Chiar dacă am geamurile deschise. Chiar dacă sunt păsări care ciripesc în depărtare sau mai mult soare care intră pe geam. Eu tot asta simt. Întuneric și liniște. Liniște și întuneric.
Îți scriu dintr-o închisoare, să te-ntreb ce mai faci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu