Heitor Magno |
Ultimul ceas are gust de vară. Ultimele cuvinte
nu mai pot fi rostite. Timpul tot a amorțit în încheieturile de la mână. Undeva
între dorința sângelui de a curge mai departe spre degete și fixarea gândului
în oase, un gând de moarte și de-nțepenire. Visez să-nțepenesc în cearșafurile
albastre, iar corpul meu să nu-și mai facă veșnicul ritual de trezire-n fiecare
dimineață. Picioarele mele să nu se mai dezlipească de pat. Pleoapele să nu se
mai dezlipească de ochi. Aerul să nu se mai dezlipească de piele. Să rămână
acolo, undeva, în spatele soarelui care s-a dus la culcare și s-a trezit din
nou fără corpul meu , ca niște resturi cu care a uitat să vină. Aș vrea să fiu
gândul pe care ai uitat să îl rostești într-o dimineață de vară, Doamne și să
rămân culcată în patul cu-așternuturi albastre când lumea va pleca mai departe,
fără mine în zorii noi și nerușinat de calzi.
ai scris mai mult ca de obicei luna asta :)
RăspundețiȘtergereasta având în vedere că în ultimele luni nu am mai scris deloc..
Ștergerebine te-am regăsit, bianca!