De fiecare dată când corpul se întristează,
simt cum mi se topesc plămânii.
Știi că dacă încerci să nu plângi
Tu plângi totuși?
Pe interior.
Ți se topesc organele
Și nu mai poți să respiri.
Iar atunci când reușești să plângi în sfârșit
Să dai totul afară
Corpul se umflă brusc cu aer
Ca un maț de balon
Care mai avea puțin și se făcea mic
Sufocat, cât să-ți încapă-ntr-o pungă
Pe care s-o ducă mama a doua zi la măcelărie
Să o vândă pe un preț mai bun la carne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu