Amintirile noului născut IV

"Îmi amintesc de foarte demult,

cu mult înainte de nașterea mea

eram împreunã cu cei 
ce nu fuseseră născuți încă.

Când suntem încã nenãscuþi,

Știm totul, tot ce se va întâmpla.

Dar cand iti vine rândul,

îngerii uitării își așeazã degetul

peste gura ta

Și îți lasã un semn pe buza de sus

Iar asta înseamnã cã ai uitat totul."

Când mă gândesc la aceste cuvinte, am din nou acea senzație de déja-vu si gândurile mele își găsesc în sfârșit un răspuns în ea. De asemenea, am teribilul impuls de a mă privi în oglindă și de a-mi trece arătătorul deasupra buzei, peste un semn vechi, pe care credeam că-l cunosc, dar a cărui amintire o pierdusem de atâția ani. Și atunci mă întreb câte alte lucruri credeam că știu despre acest trup, privindu-mi uimită reflecția, câte alte lucruri mi-au ascuns propriile colțuri de minte, înșelându-mi judecata, și câte au fost date uitării, fără voie. Și cât de străină îmi sunt, acum mai mult ca niciodată.