Canta-mi.

Poti sa-mi canti, draga, la chitara ta cantece moi despre toamna si tristete, frumusete si sange negru inca de durere in coardele-ti impletite intre degete. Acum degetele tale sunt rosii de durerea mea. O canti asa de frumos incat parca nu ma mai doare asa tare. Iti iubesc mai mult mana care plange, decat imi urasc sufletul care se rupe. Asa ca, te rog, canta-mi, dara, asa cum iti doresti – si te vad ca-mi spui ca-mi canti sa ma adormi,  sa-mi inchizi ochii rosii care te ingrozesc prea tare de tristetea lor… Dar eu iti spun. Poti sa-mi canti cat vrei, dar cantul tau n-are sa ma adoarma. Mai degraba as muri decat sa-l las sa se termine fara ca eu sa-l aud… Mereu am vrut sa ascult sfarsitul. Mi se pare cel mai interesant.