Cu bratele intepenite pe apa

Esti un om al marii. Nu inteleg ce mai cauti pe meleagurile acelea sterpe si fara de viata. E frig acum. Si apa rece a inghetat, iar nisipul a inghitit orice urme de pasi, de amintiri, de oameni. Esti numai tu acum. Si incep sa ma indoiesc serios ca mai poti fi numit om. Mai degraba un siren alb, cu coada despicata fortat in doua sa mearga in patru labe pe uscat. Ce cauti acolo?

In fiecare dimineata iti simt respiratia ajungand pana departe, in larg, amestecata cu iz de mare si plante putrezite, caci ai scos atata aer din tine acolo incat tarmul asta ti-a inghitit plamanii de tot. E dependent de tine cum esti si tu dependent de el. Daca nu-ti primesti zilnic portia de mare, intri in sevraj.Cu pupilele dilatate de nebun, incepi sa zgarmani cu unghiile in nisip, unghii fierbiniti si rosii imbibate cu sange, unghii ascutite de drac, carora le stingi durerea sub pamantul rece, dand innebunit din membrele scurte precum un caine nervos. Trupul ti-e incovoiat, te prabusesti - ce te apasa? E oare marea? Impingandu-ti-se-n coaste, ascutita si sarata, razbunandu-se pe tine? Doar sangele iti fierbe de durere, rugininidu-se in soarele crud, ca ars de o otrava prea puternica pentru el.

Dintii tai tociti de sare – nu ii speli niciodata. Ti-e teama sa nu pierzi gustul sarii crude dintre ei. Stai toata ziua si rozi. Vise, amintiri, iubire, moarte, nisip, sare, mare… . Esti o rozatoare marina, asa obisnuiam sa iti spun. Te uitai la mine, iar ochii tai erau rosii – nu, nu de la plans – caci pestii nu plang niciodata – ci de la efort. De la efortul de a ramane inca, de a cauta, de a nu te opri, de a nu innebuni. Tu, copile, nu mai esti sanatos. Esti nebun dupa marea asta, si – daca nu te-as cunoaste – as crede ca te-ai indragostit de o himera. Ii oferi visului tau totul, iar el nu iti da nimic tie. Musca din tine precum dintr-o bucata de carne – caci pentru el nu face nicio diferenta de pamantul pe care stai si de care s-a folosit pana la epuizare, intorcandu-l din sita tocita in materie umeda pe tarm, improscata care pe unde, caci acum nu mai are folosinta. Intr-un final o sa te descompui in nisip, o faptura murata de nerecunoscut, si tot ce ma tem este ca n-am sa reusesc sa te aleg dintre grauntele de sare, bob cu bob, sa mi te am inapoi.