Gaura

Am o gaura in mine si nu mai pot sa o controlez.  Se largeste in fiecare zi cate putin, dar acum mai repede ca niciodata, iar legatura care o tinea inchisa a inceput sa cedeze.

Ma intreb daca nu iti cer prea mult daca te rog sa te intorci si sa o stramtezi un pic.

Numai tu te pricepi sa legi nodurile la buzele gaurilor mele, care sunt incredibil de vii in mine, mai vii poate si decat mine, asa cum tremura neincetat in ritmuri regulate ca ale unor batai, dar mult mai scazute si mai rapide decat ale inimii celei mari.

Ma descompun in fragmente de om, iar despicaturile de la fiecare legatura imi inghit membrele si trunchiul, si fata care mi-a orbit de la atata efort.  Spatiile goale dintre oase si vene déjà nu mai sunt simple cai ferate pe care-mi traverseaza sangele, ci intregi piste de avioane de pe care isi iau zborul, treptat, bucatile de viata din mine.  Vreau sa lupt pentru viata mea, pentru inima mea, dar am cedat. De mult. E mai usor, nu-I asa, sa stai pur si simplu, nemiscat, in semi-trezie, sis a asisti linistit la colapsul trupului tau mut, care a prins viata separate de tine si a hotarat ca nu mai e loc si pentru tine in el. E mai usor sa zaci pe o bucata intinsa de pat sis a uiti de tine, caci daca te-ai clinti chiar si pentru o secunda, toata acea durere ar reveni ascutita ca o lovitura de glont si ti-ai pierde cunostinta aproape imediat.

E mai usor sa te lasi sa mori, decat sa lupti sis a suferi.

E mai usor sa nu te gandesti cand gandurile tale au capatat o viata proprie si aleg singure catre cine sa se intoarca sis a se uite, ametite de dor cu gurile cascade, umflandu-se de placere intre tamplele slabe. 

E mai usor sa nu deschid gura sa te chem, cand stiu ca nu o sa raspunzi, iar viata meu se va incorda toata in acea deschizatura sa iasa in sfarsit si sa se elibereze de mine.

E mai usor sa lasi o gaura sa te inghita in vant, decat sa te prabusesti singur in pamant, cand ai sa alegi sa lasi gramada de oase galbene ce va ajunge trupu-ti imbatranit sa moara in sfarsit.