Nu pentru asta sunt facute florile? Sa fie
strivite?...Eu asa imi amintesc.
Zilele cenusii si lesinate ale zilelor cu ploaie din
copilarie, pamantul umed care tacea incapatanat si fiorii ciudati de spaima
care ma treceau cand puneam piciorul pe el si imi invarteam varful talpii in
moloz. Simteam ca ma afund in curtea intunecata si fara soare ce samana cu un bol de
cristal spart si descoperit brusc lumii de afara si unui alt cer si mai mare
decat acesta pe care il cunosteam. Marginile norilor cu colturi ascutite de
deasupra se prefaceau in cioburi din gradina mea, cazuti peste cadavre de flori
injunghiate de sus, in gaturile calde si parfumate, galgaind de sucul vietii.
In jurul meu erau ramasite de petala si parfum crapandu-si dulceata blanda in
arsuri tari in narile mele, durandu-ma de durerea lor. Si
peste tot, numai moarte, si liniste, si fiori de raceala si eu inconjurandu-ma
tremurand cu bratele in mijlocul tuturor. In toata acea trecere dintre noi
catre voi mi s-a parut ca aud ridicandu-se scartaind si apoi, tot mai
stridenta, cea mai galagioasa floare dintre toate, urland, de acolo de unde era
strivita, intr-un unic sunet prelung, ceva ce nu intelegeam. Cu limba taiata pe
jumatate atarnand pe gura florii lovite, conducea strigatele de durere catre
bucatica de cer de care se indeparta tot mai mult si care nu voia sa o auda sau sa ne dezlege urechile macar noua tuturor, sa o intelegem ce spune, ce cere de la viata. Se voia ajutata, se voia iubita, sau se voia, poate, razbunata, floarea mea nu a primit nimic. Floarea mea a murit doar, si si-a pierdut ultima suflare intr-un hau care n-a putut decat s-o inghita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu