Legaturi de sange

Se spune ca legaturile de sange sunt cele mai puternice.

In mine, de cand ne-am lipit incheieturile intr-o noapte, copii fiind, curgand cate o particica din fiecare – insasi esenta sufletului nostru nevinovat – in celalalt ; se duce o lupta apriga intre chemarea fireasca a trupului catre auto-protectie,  a celulelor de a-si duce cursul firesc in gazda prezenta, naturala, si nevoia bolnava de a le urma pe cele straine – ale tale – oriunde ar fi, si de a ramane cu ele – cu tine – unite, stranse unele langa altele – celulele noastre cu fata dubla, de indragostiti – ca la inceput, cand trupurile noastre puteau la fel de bine sa fie numite unul, caci nu functionau in niciun alt fel.

Dar acum, tu esti departe de aici, iar sangele meu, in sevraj dupa lichidul familiar, cu care fusese obisnuit, in doze mari, primejdios de mari – caci asa este in iubire – se zbuciuma in crize periodice, prelungite, nebune si fara de rost, dandu-mi intregul sistem circulator peste cap. Venele, grele, stranse in lanturi-lanturi, innodate parca in drumul lor afara din corp, construiesc poduri imaginare catre tine si inima ta – singura de care par sa doreasca sa se ingrijeasca si sa o stie bine acum.

Trupul meu – vesnic neobosit, neodihnit acum – nu-mi mai apartine. Inima – nu mai doreste sa faca parte din mine. Sufletul – face zilnic calatorii in afara mea, lasandu-ma in inconstienta timp de ore intregi, aeriana, neatenta la ce se intampla in jurul meu. Mainile – daca le misc, ele se intind involuntar sa cuprinda trupul celalalt...trupul pe care considera a fi posesorul lor de drept acum. Cand acesta s-a instrainat de ele demult, pana la uitare poate. Trupul meu nu mai este al meu – asta, poate, pentru ca nu a fost al meu decat atunci cand era si al tau. Acum – al nimanui, in deriva, daca ar decide sa se intoarca spre cineva, sa mai apartina – pe tine te-ar alege, si nu pe mine.

De aceea se spune, poate, si ca legaturile de sange sunt cele mai dureroase.