Where do all the little pieces of ourselves go to?...

Mama mea a luat parti din mine si le tine ascunse in debara. Eu le caut si nu le mai gasesc. Ele zac acolo, uitate si – unele dintre ele, din cand in cand – sunt aruncate sau date mai departe... la copii straini.

(Ce e asta ? Cum sa dai bucati din mine altora fara sa intrebi ? Si ce sa faca altii cu ele?...)

Mama mea tine bucati din mine in pod - bucati ce considera ca nu mai imi sunt trebuincioase – si le umfla cu miros de naftalina sa nu le manance fluturii. Ele se afunda acolo, intre peretii fara de ferestre, si, uitand atat cum sa mai respire, cat si cum sa fie folosite in vreun fel, raman incremenite in timp, neschimbate, neuzate – identice. Aceleasi – bucati din mine puse la murat – pentru ca nu mai sunt bune de mine, acum, dar nici nu sunt dispensabile, inca (pentru altcineva, poate, in viitor).

Mama mea... a pus in otet fragmente din sufletul meu si le-a asezonat cu morcovi si muraturi de sezon, pentru la iarna, pentru mai tarziu. Iar eu ma simt rece si intepatoare in interiorul meu, pentru ca nu am fost potrivita pentru vremurile acestea, iar mama m-a pus la pastrat in borcane, in camara noastra, pentru mai tarziu.