Radiografie

În holul de la intrare avem un geam
Și numai după asfințit se conturează în el alt geam
De la trei camere și un hol distanță
Rămâne acolo suspendat, ca o foaie albă, fără înțeles
Chiar și în zilele cele mai frumoase, nu poți să te bucuri pe deplin
De intrarea în casă
Pentru că se reflectă sfârșitul ei în ea
Vag, ca un cearșaf subțire, transparent
Pe care l-ai pune deasupra unui om ce a murit
Mă întreb dacă aș putea intra acolo și aș da geamul la o parte
Aș cădea în golul din spatele blocului.
Acum soarele apune mai devreme
Și, în timp ce casa se liniștește, eu mă sprijin pe pereții dintre holuri
În timp ce râd, ochii îmi caută pata de alb
Suspendată deasupra ușii de intrare
Fără de importanță, un geam simplu reflectat
Care nu mă lasă să mă bucur mai departe
Atunci când îmi amintesc de el
Și las oamenii să intre în holul casei noastre
Fără să știe că astupă cu spatele
O radiografie.

O aud noaptea în întuneric
Când stau așezată pe colacul de wc
Și am trei uși despărțitoare între noi
Vine în frecvențe slabe
Când mă trezesc din coșmaruri
Și știu că dacă deschid totul se vede
Se vede și curge, ca și cum lumina ar putea curge
Neîncetat peste o ușă întunecată
Așa ar trebui să arate găurile pe care crezi că le-ai cusut
Dar pânza a devenit subțire și acum vezi prin țesătură
Vrei să îți învelești corpul cu piele, dar e prea fină
Și, pe parcurs ce trece timpul
Rana devine mai proeminentă
Dură, groasă și vulgară
Ieșind pe afară cu venele cu tot
E ca și cum țesutul ar striga o amintire
Iar corpul îmbătrânit nu ar putea să o mai ascundă.

Te-ai întrebat vreodată
De ce bătrânii se îmbracă așa de gros?
Îmi e frig ca și cum aș avea o sută de ani
Oamenii râd de mine pentru că nu pot dormi noaptea fără șosete
Dar, vezi tu, tălpile îmi tremură
Ca și cum moartea m-ar trage de picioare
Simt cum ieși din mine când adorm
Ca o fantomă care-mi respiră pe sub piele
Vreau să te înăbuș și să te ucid
Dar mă trezesc dimineața cu amintiri care nu erau acolo
Te strig, dar fața ta rămâne într-o foaie de hârtie
Mai albă pe zi ce trece, fără trăsături
Ultima oară când te-am văzut
Colțul gurii tale se ridica într-un zâmbet
Se poate ca de aceea umbra de pe geamul meu
Să fie îndoită la un singur capăt.