Corpul meu se ridică dimineața
Ca într-o rugăciune
Cu oase pe care nu le am
Formând o scară către cer
Am în mine o lumină aurie
Pe care o caut atunci când mă uit dintre barele de lemn
Mă sprijin și expir fum care atinge tavanul
Pătat de igrasie, îmi amintesc
Cum obișnuiam să ne oprim acolo noaptea
Când toată lumea dormea
Și să mă împingi în geamul încuiat
Din spatele plantei înalte
Eram ca Jack urcându-mă pe un vrej imaginar
Totul se înalță mai sus de la ultimul etaj
Mai sus de peretele care ne desparte de aer
Mai sus de scările care se opresc
Nu e nicio trapă despărțitoare, dar eu o văd
Atunci când ochii mei caută lumina
Există o ușă către fericire în tavan
Acolo unde soarele strălucește
Mai puternic decât în orice altă parte
Poate mă voi regăsi acolo când voi pleca
Și ne vom mai îmbrățișa o dată
Pentru totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu