P.S.

P.S.: I love you

Ma asez si astept

Nu imi mai ramane decat sa ma asez langa geamul inghetat cu o cana de ciocolata calda, sa ascult melodii melancolice si sa astept iarna. O, si cat imi e de dor de ea!

http://www.youtube.com/watch?v=C_9KurUMNf4&feature=related

Cap. 6 - O tovarasa mai jigarita de drum

Isi simte trupul rece, sters in peisajul de toamna. Simti ceva cald si umed la degetele picioarelor dezgolite, moment in care tresari brusc, scoasa parca dintr-o reverie.
Jos, pe asfaltul prafuit si rece statea intinsa o pisica cu blanita cenusie. Avea ochi mari si somnorosi si o privire care te indemna la dragalasenie si atentie. Ro mereu crezuse ca pisicile, ca si femeile la un anumit nivel, ajung prefacute si interesate, ba chiar ipocrite dupa parerea ei, judecand dupa cautatura lor mieroasa, lingusitoare cu care te trateaza. Parca mereu ar cere ceva. Si, bineinteles, daca le "calci nitel pe coada" sar si te zgarie.
Acum, privind animalul cald si vesel la picioarele ei, cuprins de o moleseala placuta, nu stia ce sa mai creada. Era pisica asta diferita de altele? Era speciala? Modul in care se uita la ea era departe de al unei creaturi interesate. Era prietenoasa si avea un zambet incurajator in ochii verzi, aprinsi. Dar cand se uita in adancul lor inghetat isi aminti cat de stranii arata noaptea, stralucind in intuneric ca si cand ar fi martori la o crima sau ca si cum ar comite-o ei insisi. Ce idei ciudate avea! Si totusi, era un animal placut daca se gandea bine.
- Of, mato, ai reusit sa-ti gasesti un alibi in crima asta pe care o planuiesti! glumi ea cu un zambet vag si, oftand, se apleca si lua animalutul cenusiu in brate.
Gemu usor simtindu-si mijlocul indoit si pielea strangandu-i-se in linii rosii, in zig-zag provocandu-i durere si o strangere hotarata din dinti. Cand se trezise pe pietrisul umed de dimineata realizase cu surprindere ca visul nu fusese doar un vis, caci trupul gol ii era plin de taieturi si julituri ce se presupunea ca le capatase in timpul somnului, escaladand o stanca imaginara. Dar stanca era langa ea, la fel si marea si valurile si vuietul prelung al acestora....si frigul.
Acum, cu pisica torcand satisfacuta intr-o mana si cu un rucsac murdar in cealalta, se ridica mecanic la sunetul unui suierat. Trenul intra in gara.

Dintr-o poezie

{...}

"Camera e goala din nou,

Din tot ce a fost a ramas doar un ecou.

Si e din ce in ce mai frig,

E din ce in ce mai mic locul ce

In fiecare zi se umple cu sarea

Lasata de fiecare lacrima

Ce cade si se usuca,

Topeste, apoi loveste,

Iubeste, apoi zdrobeste...

Si asa trec zilele, trec anii

Si el incuie camera...

Eu insa am cheia

Si o deschid in fiecare seara

Ca sa mai iasa afara

Mirosul uitarii,

Mirosul mutilarii,

Mirosul incarcerarii

Primei iubiri..."

                                                                                 Alecsandra Costache-Florea  -  Vreau doar sa pot iubi

Uneori cand nu mai ai cuvinte simti nevoia sa le cauti la altii...pentru ca nu poti trai fara ele.

Poezia

Poezia este jurnalul unui animal marin

care traieste pe uscat,

ravnind sa zboare in vazduh.

Cap 5. - Incursiune in trecut

Usa se deschise cu un scartait metalic in picaturile tepoase de apa de afara. Era intuneric, iar luna alba isi reflecta razele in boabele de apa ca intr-o mie de cioburi de oglinda. Luminile i se reflectau in ochii negri, pe cand mainile mari, aspre ii trasera gluga peste cap, aparandu-l de ploaie. Era inutil - o stia: oricum se va uda pana la piele si, probabil, va cadea iar racit la pat.

Pasii ii rasunau ritmic in baltoacele de apa de pe trotuare. Scazu ritmul lor, mergand incet prin ploaie. Era un vechi obicei - periculos, de altfel - care il ajuta sa se concentreze, sa gandeasca intr- noapte in care are impresia ca peretii se strang in jurul lui cu o forta nenaturala, ca tavanul coboara si bucatile scorojite de parchet se ridica, ca patul scartaie mult prea tare, iar bucatile de sticla din oglinda sparte de alaturi par sa tremure fantomatic, gata sa se desprinda de acolo si sa se infiga in el. Se simtea sufocat in camera aceea veche si inghesuita. Inca se mai intreba cand si cum isi parasise apartamentul primitor, mare, spatios, modern cu vedere spre oras si usa spre acoperis de pe 5th Avenue Street in acea noapte seaca de vara. Isi dadu seama din nou de coincidenta temporala. La el toate actiunile ce ii afecteaza latura afectiva, interioara se petrec noaptea, ca si cand i-ar fi rusine sa se exteriorizeze in lumina indiscreta solara...ca si cum noaptea i-ar servi drept ascunzatoare, partasa a unui secret, a unei lupte interioare.

In apartamentul acela se simtea prea puternic amprenta ei, parfumul ei cald de vanilie, amintirea trupului ei subtire invartindu-se vesel prin camerele luminoase in fiecare seara. Parca fiecare particica din pereti, din podea, din tavan, din fiecare obiect ce apartinea apartamentului lui devenise al ei prin caracterul personal, intim ce aminteau de ea. Incepuse sa innebuneasca de durere dupa plecarea ei, ochii inrositi de nesomn fortandu-se sa ramana inchisi, refuzand sa priveasca peretii goi, intunecati inainte de umbrele lor, alungite, impreunate miscandu-se usor, tinandu-si respiratia spre a nu-i respira izul cald, dureros de placut ce se imprimase in aerul inchis al incaperii. Trupul ii tanjea de dor, fiecare simt al sau fiind legat de al ei, ca de o otrava, ca de un drog fara de care nu putea trai.
Asa ca plecase, luandu-si cat mai putine lucruri posibil, un pumn de bacnote si o noua perspectiva asupra viitorului. Primul bloc si cel mai vechi pe care il gasise in cale fusese parca destinat lui, astfel incat intrase in acesta si cumparase cea mai proasta camera, gandindu-se ca o va schimba dupa aceea, probabil. Dar dupa 2 luni deja ajunsese convins ca nu o va mai face. Camera devenise parte din el, exprimand durere, pustietate, solitudine prin peretii goi, imbibati de apa, cu o amprenta puternica a timpului rezonand in fiecare colt al incaperii.

Isi amintea...
Cand trupul ei se oprea incet, alunecand in miscarile usoare, ritmice ale somnului, el o privea, printre pleoapele grele de somn. Mana i se plimba greoaie pe gatul ei cald, lumina alba a lunii releifandu-i trasaturile senine, pielea de culoarea piersicii si parul blond - graul copt al toamnei. Degetul i se plimba la baza gatului ei, urmarind liniile albastre ale venelor in care ii simtea, parca, sangele alunecandu-i cald dinspre inima, sub pielea lui. Avea o textura moale, usoara, diafana...parea ca pielea-i presarata cu firicele aurii din raze de soare, ce se vor dispersa rapid la atingerea lui. Era dulce si pretioasa. Si era acolo, sub lumina lunii, langa el, in lumea lui.

Te simt

Te simt. Te simt prin geam, prin frunze, prin obrazul rece al lunii, prin ceata ce pare sa o fi acoperit ca un fum...acum apare doar ca un balon de sapun pe cer, printre altele mai mici numite stele.
Te simt prin fiecare respiratie, prin fiecare tremur al pielii in intuneric, pe buzele albe de durere, muscate pana la sange de dor. Imi simt parul moale alunecand pe perna si-mi trec degetele tremurate prin el...intunericul pare sa fie reflectat in nuantele sale castanii, intuneric ce se reflecta fantomatic pe tavan prin raza de luna. Sunt desene acolo, sus, as putea sa stau sa le dezleg intelesurile, formele, sunetele tacute, soptite de vant si ceata. Oare ceata vorbeste? Oare e respiratia ta, dragul meu? Imi respiri prin par, te simt...nu nega, esti aici.
Esti aici, langa mine, o forma nedeslusita in febra dureroasa, halucinanta ce m-a cuprins. Te rog, nu pleca. Sopteste-mi la ureche si lasa-ti capul blond de inger pe perna, langa parul meu.

                                                                      ...

Formele halucinante se disperseaza in firicele albe de  lumina de luna. Inchid ochii strans si-ti spun numele incet, chinuit printre buzele tremurand de durere. Intind mana spre geam...Este mana ta cea care se vede acolo, care vine parca spre mine, atingandu-mi degetele reci cu lumina de stea? Sau e simpla reflectie a mainii mele si o oglinda in noaptea tacuta?...Este frig...si liniste...si singuratate...si soapte in intunericul de nepatruns.

10 things I hate about you

"I hate the way you talk me
And the way you cut your hair
I hate the way you drive my car
I hate it when you stare.
I hate your big dumb combat boots
And the way you read my mind.
I hate you so much it makes me sick
And even makes me rime.
I hate the way you're always right
I hate it when you lie.
I hate it when you make me laugh
Even worse when you make me cry.
I hate it when you're not around
And the fact that you didn't call.
But mostly I hate the way I don't hate you
Not even close.
Not even a little bit.
Not even at all."

Timp

Zilele trec. Banuiesc ca ma chinui sa nu le mai observ...si ma prefac ca mi-e bine. Dar numai vantul, suierand halucinant in vid, zgariind frunze uscate in drumul sau poate sti secretul timpului. Spre cer si inapoi, el mai trece pe la clepsidra uriasa prin care trec secunde, minute, luni, ani...oameni, vieti. Toti suntem cuprinsi acolo, inecati in nisip, chinuindu-ne sa tragem aer in piept, sa respiram, sa mai tragem inca un suflu al vietii ce-a trecut, sa-l tinem in noi, sa nu-i dam drumul...Trece totul asa repede, asa usor, ca si cum n-ar fi existat. Ca si cum noi n-am fi existat. Ca si cum nimic nu a existat nicicand, fiind doar firicele marunte ascunse intr-o clepsidra. Uneori ma intreb daca eu exist cu adevarat, daca nu visez, daca nu ma voi trezi la un moment dat, cu memoria stearsa, lasata undeva in urma, dizolvata in sange si aer. Totul e efemer, nimic nu exista cu adevarat. Fiecare lucru pe care il vedem e ori o oglindire a vietii reale, ori o parte a visului nostru, creat in timpul somnului...
Dar avem nevoie de timp, cu o asemenea disperare, cu o dorinta acuta, nebuna...privim in jurul nostru - lucruri, oameni, obiecte - nimic din tot ceea ce ne inconjoara nu va mai exista peste o perioada de timp. Ne privim in oglinda, ne atingem trupurile albe, lungi, dezgolite de ingeri, ne atingem incet aripile nevazute de pe omoplati si ne gandim cat timp vom mai fi asa, cat timp vom mai rezista pe pamant, sub boala timpului, a aerului care ne intoxica plamanii, ne otraveste sangele, ne ucide lent, imperceptibil. Vom disparea la un moment dat, asa cum eram disparuti si inainte - ingeri goi, puri si albi aruncati pe un nor, cantand la corzi fluide de harpa, privind usurati pamanturile sterpe de pe care am plecat...si pe care vom reveni.

Un alt fragment

"O iubeste si nu o iubeste. Este vorba de frumusetea ei, racoroasa si languroasa, ce-i cade pe piele ca o frunza. Cand se ridica de pe trupul lui si se duce acasa [...] el isi asaza bratele pe piept ca sa simta urma lasata de ea. Cu siguranta i-a lasat o urma pe trup.
                                                                   ...
...ghemuit langa aparatul stereo din dormitor, cauta muzica aceea care, intr-un fel sau altul, o va lega pe aceasta fata de el, impiedicand-o sa se mai desprinda usor si sa treaca dincolo. Gaseste caseta si o introduce in aparat, apoi se ridica pentru a reveni in pat, dar primele note ale muzicii - clapele reci, de culoare albastru-inchis ale pianului - ii imprastie melancolia in membre; se gandeste la tradarea lui [...] si stie ca nu este demn de fata din fata lui, cu trup prelung, desenat in cafeniu si alb pe cearsafurile lui albastre."

Bomboane

J'aime les bombons!
Tu ce iubesti?...

Cap. 4 - Geamat

Avea ochii inchisi. Sau erau inchisi pentru ca mana alba, rece le acoperea privirea.  Nu voia sa mai simta intunericul de nepatruns al noptii. Era prea mult negru inecat in mare, prea multe fire albe de luna incucisate pe cer.
Simtea vuietul valurilor si parfumul sarat al marii invaluindu-i trupul inghetat, asezat intr-o pozitie chinuita pe cea mai inalta stanca, deasupra marii. Daca s-ar fi clintit fie si numai pentru o fractiune de secunda sau centimetru probabil ar fi cazut in gol, repede si tacut. Vocea ii amutise demult, de cand ii zisese : "Adio!" abia soptit in fata usii de la intrare. Se inchisese in ea, cu voce, cu simturi, cu iubire si regrete. Trebuia sa plece. Dar unde?...
Lumea larga, intinsa ii astepta pasii mici, palmele intinse, sub forma de frunza cu amprentele lor stranii, parca desprinse dintr-un copac despuiat al toamnei. Ii auzea chemarea acolo sus, pe stanca - auzea chemarea intregului univers, care o dorea prin valuri, prin noapte, prin firele blonde de luna ca pareau sa-si intinda latul strans spre ea. Auzea geamatul singuratatii, al pustietatii...nu era nimic altceva in acel loc si nimic altceva in sufletul ei. Era numai un geamat prelung in noaptea rece, pe o stanca neagra deasupra marii.
Nu-si aducea aminte cum s-a urcat acolo, zgariindu-si palmele, picioarele lungi, dezgolite, lasandu-si crestaturi pe pielea alba, asa cum lumina lunii crestase stanca pe care isi odihnea trupul ranit. Era parte din luna acum, parte din mare, din lumina....El nu mai era acolo sa-i ofere iubire. Era pustie acum, dar libera de iubirea lui mincinoasa. Abia incepuse sa traiasca...pe un varf de stanca.

Cap. 3 - Un barbat si o picatura de ploaie

Barbatul privea departe, printre picaturile transparente de ploaie. Parul ii era ud, adunandu-i-se in firicele negre, stralucitoare pe fruntea plina de ganduri. Mintea sa incerca sa adune faramele visului de asta-noapte - un vis ciudat, de altfel - dar sprancenele negre redau frustrarea sa in incercarea de a o face. Se incrunta. Surase. Chipul sau in geamul intredeschis ii reaminti de vorbele fostei lui amante (fusese o conventie secreta, intima intre ei sa se numeasca intre ei <amanti> si nu <iubiti> sau <prieteni> ca restul lumii) intr-o seara rece de iarna dupa ce trupurile lor calde isi conturasera formele pe patul alb, reflectandu-se in umbre pe perete.
- O, James, ce te incrunti asa la mine? Ai zice ca cineva ti-a stricat moralul cu vreo injuratura in loc sa ti-l indulceasca cu o sarutare...ai zice ca rezolvi iar vreo ecuatie plictisitoare la matematica si nu sa ma privesti pe mine...
- Tu insasi esti un mister, incerc sa ti-l rezolv...inca...
Apoi o intorsese pe spate, privindu-i atent chipul. Ii conturase cu degetul linia nasului, coborand lin, arcuindu-si varfurile in sprancene deasupra ochilor mari si negri...linia gurii cu buza de sus usor ridicata, obraznic in drum spre nas.  Gura ce rasese cristalin sub a lui, vazandu-i privirea serioasa:
- James, o sa faci riduri tot uitandu-te asa la mine, la ecuatii, la...
Dar el ii acoperise gura cu un sarut...si nu apucase sa auda din cate motive ar putea sa arate la 30 de ani ca la 40...
Caci nu mai conta. Nimic nu mai conta cand era cu ea...De ce nu a continuat sa creada asta?

Cap. 2 - "Plec"

Ochii ei se pierdusera in formele pufoase conturate in ceasca din fata ei. Vedea deja o dara alba sub forma unei inimi. Ce ironie!
    - Plec, T., zise ea cu o voce glaciala.
    Cuvintele ii sunau nenatural.
    - Mda, si eu ar trebui sa ma pregatesc sa plec, se face tarziu.
    T. se uita la ceas, si lasa ceasca pe masa, ridicandu-se. Ea il privi:
   - Nu asta am vrut sa spun. Plec.
   - Cum adica pleci, iubito, ce vrei sa zici? era inca distras in drumul lui spre cuier, lunadu-si jacheta neagra de toamna.
    Oare nu o auzea?!
    -Am zis ca plec. Nu poti sa te opresti o clipa? vocea ii devenise usor iritata.
    El se opri deranjat.
.   -Ro, nu vezi ca ma grabesc? Zi mai repede ce ai de zis si lasa-ma sa plec.
   Ea il privi. Avea o privire rece care-l sperie putin, dar era mult prea grabit ca sa acorde iar atentie toanelor ei.
  - Hai ca ma enervezi! Eu am plecat.
  Isi trase haina pe umeri, isi lua servieta, deschise usa si dadu sa iasa.
  - Foarte bine. Du-te! Totusi, cand te vei intoarce nu ma vei mai gasi aici. Vorbesc cat se poate de serios, adauga ea observandu-i privirea ironica.
 Cat il ura! Nicio clipa nu o ascultase, nicio clipa nu-i daduse atentie!
  - Ro, draga mea, esti in toate mintile sau ai dormit prost azi-noapte? Din nou.
Ea rase:
-Cu siguranta nu asa de bine ca tine, scumpule. Banuiesc ca e o companie destul de...incitanta F. Totusi, asta nu mai conteaza. Ziua s-a terminat, "noi"...s-a terminat. Plec.
- Iar una din crizele tale stupide de gelozie. Trebuia sa-mi imaginez. Draga mea, nu e ceea ce crezi tu...Ai primit buchetul de trandafiri pe care ti l-am trimis?
Ro se uita la el plictisita. Oare chiar nu isi dadea seama ca nu va mai juca iar dupa un scenariu vechi, insipid si patetic toata aceasta istorioara? Arunca o privire in cafea. Formele se dispersasera, oprindu-se mute in ceasca neagra.
El paru sa-i dea totusi atentie, caci se apropie incet de masa si se aseza pe vine langa scaunul ei.
- Draga mea, nu plange! ii sterse un firicel de paa ce i se scurgea pe obraz.
O, Doamne! Plangea?! Ce prostie. Il privi cu ochii goi, il atinse incet pe fata si se ridica de la masa. Turna mecanic ceasca de cafea in chiuveta, spala lingurita si farfurioara, le pusa in bufet si deschise usa de la intrare. Ii facu un semn sugestiv cu mana spre curtea inca intunecata de dimineata:
- O zi buna, dragule! Sper sa te bucuri de ea.
El zambi usurat, se ridica din locul in care incremenise privind-o, meditand, procesand informatia si gandindu-se cum sa-si impace iubita geloasa. Dar se pare ca problema se rezolvase de la sine. Slava cerului!
Sarutand-o sec pe buze, T. se gandea deja la F., la ce jocuri mai pregatise pentru el, la cat de bine avea sa se simta azi...
Ro stia toate acestea, si le imagina in mintea lui slaba, doborata de  placeri marunte, aroganta, egoism...Nimic nu mai avea sa fie la fel. Inchise usa incet in urma lui si se urca in dormitor incet. Deschise  un sertar si scoase un rucasac vechi de calatorie.

Tree at my wondow

"TREE AT MY WINDOW"

Tree at my window, window tree,
My sash is lowered when night comes on;
But let there never be curtain drawn
Between you and me. Vague dream-head lifted out the ground,
And thing next most diffuse to cloud,
Not all your light tongues talking aloud
Could be profound.
But, tree, I have seen you taken and tossed,
And if you have seen me when I slept,
You have seen me when I was taken and swept
And all but lost.
That day she put our heads together,
Fate had her imagination about her,
Your head so much concerned with outer,
Mine with inner, weather. 

 
by Robert Frost

 

Ce bine ca mai exista oameni cu ganduri  asa frumoase ...

Pur si simplu nu pot gasi ceva mai frumos de zis intr-o zi de toamna...O sa-i las pe altii sa vorbeasca pt mine...

Fire and Ice

"Some say the world will end in fire;
Some say in ice.
From what I've tasted of desire
I hold with those who favor fire.
But if it had to perish twice,
I think I know enough of hate
To say that for destruction ice
Is also great
And would suffice."
                     
                                       Robert Frost

Chemarea simturilor

Hmm...Ochii ii ramasera prinsi in firul transparent al apei, parca meditand la ceva invizibil. Erau lucruri pe care pur si simplu le adora.. lucruri stranii de altfel...neobisnuite.
Se gandi....ii place sa simta apa curgandu-i pe trup, atingandu-i orice fibra din piele, continuu, bland, usor sau rapid, umed prin tesuturile vii, albe. Le simtea cuprinzatoare, imbratisand-o intru totul, de la suprafata moale a pielii pana in strafundurile sale, atingandu-i sangele si racorind-o.
 Ii place sa simta pielea rece sub degete...mai ales cand mana ii este fierbinte, ii place sa stranga incet bratul moale, de o temperatura mai scazuta, sa-i simta textura printre degete, sa-i simta raceala albicioasa sub buricele degetelor....sa o incalzeasca si apoi sa-i dea drumul satisfacut.
Placerea delicioasa de a bea apa, nesatios, incontinuu, sa-i simta picaturile alergandu-i navalnice pe cerul gurii, pe gat, prin piept, prin ea...
Placerea de a tine pe cineva de mana, de a simti strangerea calda a unui alt corp strain, ideea de protectie sau invitatia la prietenie si sprijin pe care i-o ofera...Un gest destul de intim care exprima un sentiment deja mai profund izvorat din sange, incheiat prin contactul pielii...
Obisnuia sa se gandeasca la un anumit nume cand era singura, sa-l strige dement, fara rost sau semnificatie : "Jane!Jane!" Poate se gandea la cartea aceea a lui Charlotte Bronte cand el o striga intr-un moment de disperare pe iubita sa iar ea, auzindu-l, se intoarce...desi e la mile distanta...Chemarea sangelui, a sufletului pereche...
Cand se scoala dimineata, isi recontureaza visele, continuandu-le si simte nevoie sa sarute pe cineva.
Adora sa bea ciocolata calda si mirosul vaniliei ii provoaca o stare de euforie totala... Parfumul ei preferat e Coco Chanel, nu s-ar mai opri din a-l mirosi, a-i trage izul dulce pe nari, a-l simti cu toata fiinta ei, intiparindu-si-l in minte, in carne, in simturi...
Pure idei si placeri...

Un fragment

< Facem bilantul : ciudata calatorie. "O,iubitule!". Se agata de el, cu capul dat pe spate, cu parul ravasit, scoasa parca din ape. Femeia iese fie din somn, fie din dragoste, cu o suvita de par lipita de frunte, cu chipul descompus, trasa parca afara din apele marii.

- Cat e ceasul?

Ei!De ce? Ceasurile trec perindandu-se precum garile micute din provincie - miezul noptii, ora unu, ora doua - , azvarlite inapoi, pierdute. Ceva se scurge printre degete, ceva ce nu poti retine. A imbatrani nu inseamna nimic.

"Mi te imaginez foarte bine, cu parul alb, iar eu, cuminte, alaturi, prietena ta..."

          A imbatrani nu inseamna nimic. >

November

 
                                       November is all I know. And all I'll ever wanna know.

Amintire...

Si cu toate astea inca scria. Chiar daca cerneala i se terminase, chiar daca florile au ars, chiar daca el a plecat, chiar daca ploaia inca mai plange la geam. Ea era inca acolo, cu ochii uscati de plans, cu privirea goala, cu mainile atarnand inerte in poala, cu versuri alergandu-i innebunite prin cap. Le simtea si inca cum! Gandea in versuri. Doamne, si numai cand realiza acest lucru isi dadea seama cat de ciudat suna...Dar ea trebuia sa scrie...Chiar daca era o ciudata.
...
Auzise totul despre acea moarte...despre o moarte a unui poet, a unui cantaret, a unui mare om...a tot ceea ce putea insemna lumina si simtire in sufletele unor oameni. E incredibil cum un simplu nume poate aduce tremurul atatora buze care-i respirasera silabele cu atata sete, durere: Adrian P.O simpla idee ii inflorise in minte butonand plictisita telecomanda...o amintire. O amintire mai dureroasa decat orice ar fi insemnat el si plecarea lui in momentul acela. O melodie...un refren...o imagine...un gand...o fetita fluturand o esarfa in spirale in fata balconului, cu o expresie aeriana, vesela pe fata...mandra oarecum la gandul ca mai stie macar cateva versuri din cantecul preferat al parintilor ei. Parca si vedea serile intunecate, in fata TV-ului vechi, negru, la care aparea un om batran, cu par lung si chitara, cu sunete melodioase rasunand in incapere, cu o balada trista si imaginea parintilor sai incantati, imbratisati acolo, langa ea. Macar o clipa ar  mai fi vrut sa dea inapoi, ca sa revada acele chipuri fericite, acea fetita multumita, nestiutoare care traia simplu si frumos o viata ce nu-i apartinea, o viata efemera, ce curand....avea sa se sch nuu, sterge asta...Ro mazgali repede cuvintele si lasa fraza neterminata. Ochii ii coborara pe geamul stropit, pierduti in timp...
...
Si cu toate astea inca scria...Pt ca stia ca asta ii era menirea...: sa scrie..sa scrie....sa scrie...
...
Nu era nevoie sa-si priveasca chipul in geamul albastrui ca sa realizeze ca imaginea pe care o vedea acolo cu ochii mintii nu era aceea din prezent...ci a unei fetite spiraland o esarfa in fata balconului...
http://www.youtube.com/watch?v=XLD4t-0i2jo&feature=related

Semnul

E respiratia ta

Pe fata mea.

E un sarut otravitor

Al durerosului amor.

E-mpreunarea mainilor

Si chemarea fibrelor.

E-mpletirea trupurilor noastre

Sub raza pupilelor luminoase.

Unul in celalalt se rup

Amprentele si le au scrise pe trup.

Este tot ce poate fi numit

Semnul unui nou rasarit.

Sau al unui sfarsit...

Film alb-negru

Intarziind cu clipele, cu gandul, cu pasii pe caldaramul rece al toamnei.
Intarziind intr-o intersectie, pe o strada aplecata, cu bratele desfacute in doua poduri
Marginite de ape, imbratisand trecatorii grabiti intr-o lumina rosie, rosie..
A semaforului. Un semafor ce nu pare sa aiba de gand a se innverzi o data
Sa-mi lase pasii sa treaca, sa ma scuteasca de acea senzatie dureroasa
Jenanta, plictisita, enervata. Nu as mai fi putut sa ascult nici muzica in stresul ala
Melodia se auzea undeva surd, la milioane de kilometri departare de urechile mele
Dar nu aveam ce face, decat sa stau nemiscata in fata celor trei intersectii, rand pe rand.
In spatele meu pleoscaia o guma de mestecat, spargandu-se intr-un "poc!" enervant iar si iar
Rasete, chicote, conversatii banale, neinteresante intre lazaristi
Ce ciudat ca nu era nimeni imbracat in albastru, nu stiu cum mi-a rasarit si ideea asta in minte
Cu vantul batandu-mi alene pe fata, jucandu-se in parul meu, invartindu-l iar si iar.
Priveam masinile trecand prin fata mea, in siruri siruri orizontale, negre si dreptunghiulare.
Oare de ce erau toate negre, ajunsesem sa ma intreb, oare oamenii duc intr-o asemenea masura lipsa de imaginatie incat sa-si vopseasca toate masinile in negru?!
Of, si spectrul solar banuiesc ca e destul de diversificat!
Cu toate astea, strangand sub palma rece cureaua gentii, ascultand un refren indepartat si un pleoscait de guma parfumata
Aveam impresia ca in fata mea se deruleaza un film alb-negru, fara sunet ... de care eu eram complet paralela.

Cap. 1 - Vanilie, trandafiri si cerneala...

Penita i se opri nemiscata in aerul greu de la atata parfum. O privi, o tinu strans in mana tremuranda. O mai privi o data. O picatura neagra de cerneala se prelinse de pe varful ascutit pe foaia alba de hartie, ridicand parca si mai sus mirosurile de vanilie si trandafiri ce pluteau in camera. Parea ca orice miscare ce ar putea disturba linistea oricarui obiect de acolo le-ar fi intetit, le-ar fi accentuat si mai mult prezenta. Asa ca Ro privi ingrijorata la focul din camin care se inalta cu limbi mari, rosii catre buchetul trantit langa soba, rugandu-se ca mirosul sa dispara o data si o data. Stranse pleoapele cu gene lungi, arse, acoperindu-si ochii caprui ce semanau a doua planete uriase de ciocolata si scapa stiloul pe foaia innegrita de cerneala.

Nu ar mai fi putut sa scrie. Stia asta. O stia mai bine ca oricine. Mai bine ca insusi Jo, fratele sau care-i zicea grav de fiecare data, ca un deznodamant clasic, patetic, smuls, parca, din dramele siropoase de la TV : "Mda. Ei bine, Ro, se pare ca totul ajunge la un sfarsit. Asta e sfarsitul tau, al poeziilor tale, al penitei si, nu in ultimul rand, al cernelii negre din calimara pe jumatate goala. Vezi tu, cand cerneala aia infecta de acolo se va evapora, atunci vei stii ca este sfarsitul. Nu va trebui s-o spun eu.". Si nu trebuie s-o mai spuna, nici macar s-o mai gandeasca.

Cu ochii strans inchisi vizualiza sticluta mica, rotunda, picurand un ultim strop in pipeta insetata, ducand-o spre stilou, uscand-o pe hartie. Cu viteza melcului, a firicelelor imperceptibile de nisip ale secundelor ce se scurg intr-o clepsidra, picatura aluneca prin filtrurile infinite de aer, se desface in boabe negre, minuscule, se fragmenteaza intr-o mie de stropi si cade cu un pleosc pe hartie. Si asa a fost sa fie.

Ro se ridica nervoasa de la masa, dadu hartia la o parte cu un gest plictisit si arunca buchetul in foc.Isi lua cana din care iesea un iz vanilat, dulce si-i varsa continutul in closet cu un gest scarbit. Apoi, dand drumul la jetul de apa, se intoarse langa foc si, cu sunetul picaturilor de apa din chiuveta rasunandu-i in cap, privi in gol. Ochii ciocolatii ii erau indreptati spre trandafirii mari, sangerii ce rugineau sub caldura inabusitoare a focului.
O ultima petala se stranse, gusta cu un tremur gura fierbinte a focului si se-nnegreste de durere.

Daca te-ai intrebat...

Printr-un cant de dimineata

Si prin aerul de gheata

Am simtit un parfum

Coborand din varf de-alun.

Te-ai intrebat cum miros ingerii

In zorii blanzi ai rasaritului

Si-n culori haotice ale asfintitului?

Cum stau noaptea si privesc la luna

Cu parul pe umeri curgand spuma?

De ce-ti canta noaptea la fereastra

In maniera lor ingereasca?

Cum le picura in stele

Lacrimile albe, grele?

Cum se odihnesc in noapte

Sus in luna, printre soapte?

Cum respira-ncetisor

Dand viata unui nor?

Daca te-ai intrebat vreodata

Raspunsul nu il vei gasi

Decat daca ai inchide ochii si-ai incerca sa crezi

Ca o stea alba

Si-o aripa dup-o creanga

Este tot ce vei fi lasat sa vezi.

Ti-am simtit respiratia

Ti-am simtit respiratia pe ceafa
Scurta, slaba, parfumata.
Alinare printr-o soapta.
Am zambit cu tine-n gand
Am inchis ochii si stand
Nemiscat-am ascultat
Suflul cald de langa pat.
Nu imi mai aduc aminte
La urechi ce cuvinte
Mi-a soptit un inger alb.
Am uitat cine eram
Cand langa mine il aveam
Aplecandu-se cantand
In lumina tremurand
Si-n parul meu respirand.

Ganduri in raza de soare

M-am trezit ghemuita ca un soricel
Sub plapuma alba
Cu gandurile la el.
Am simtit o raza moale
Atingandu-mi chipul trist
Mangaindu-ma prin vis.
Culegandu-mi amintiri
Si alte dulci inchipuiri.
Prin filtrul razei de lumina
Zorii au cules un gand
Pe calea alba, atat de fina
A luminii-n raze pe pamant.

Libera

Libera in puterea vantului

Libera in farmec al cantului

Libera cu stelele

Precum ielele

Si ale planetelor inele...

Libera in asfintit

Libera la rasarit

Libera cand m-ai iubit...

Cant al libertatii

Cand vom pleca, vom putea lua micul dejun pe o masuta alba pe malul marii, cu 3 margarete in vaza de sticla si in parul meu...ma vei alinta cu vorbe de alint in lumina albastra ce cade din nori si se reflecta in mare. Iar ei nu vor avea ce sa spuna pentru ca nu ar mai exista...Vom fi doar noi 2, o masuta alba si un cant al libertatii...

Fara sens

Lucruri fara sens, fraze fara sens, o - de ce e totul asa de lipsit de sens? De ce nu as putea pur si simplu sa aduc o pata de rosu in vietile noastre, sa pun culoare intr-o zi fara soare, sa pictez pe poza noastra o culoare printr-o fereastra?...E rosu....iar

Secretul lunii

Cobora din ochiul noptii

Rosul din secretul lunii.

Oare ce-a vrut s-ascunda

In cheia rece si rotunda?

In gaura de cheie neagra

Noaptea intreaga, intreaga.

Padurea rosie

E noapte in padurea noastra

Si-o privesc pictata la fereastra.

Nu-i acolo inca rosul

Coborat din gaura de cheie-a lunii

Impodobind florile cununii.

E-o cununa in padure

E-o cununa-n varf de mure

E-o cununa de lumina

Mica, incetosata, fina.

Cat o stiu de bine-acum

Se ridica din scrum

Cobora de sus, din cer

Si se prindea-n parul tau

In trupul tau, sub noaptea neagra.

Deasupra, in padurea-ntreaga.

Te mai vad inca acolo

Sub bobitele mici de roua

Intre zori, cu rosu-n tine

Aplecandu-te spre mine.

Rosu

Tot ce pot gandi acum este in rosu. Totul e rosu, ingrozitor, neindurator, dureros,puternic, arzator. E doar rosu. Red, reddish, rouge, rougir, r. Totul ca un R mare si inchis. E un R al nostru, al unei chei izvorate din tine.

Este ea ingropata in rosu

Cu picioarele alunecate-n fum

Ridicata din scrum

Pustie si inrosita

Ridicata din fum si frica.

Sub cerul in care-nmugureste iara

Aceasta mica floare rara

Ea priveste rosul

Isi ineaca ochii-n zare

Si se chinuie-n uitare.

Pisica

Aveai si tu o pisica

Mica, mica, mititica.

Jucausa - o nebuna:

Numai cu ghemul de lana

Se-nvartea, il zgaltaia

Il musca si-l desira.

O nebuna - ca si tine

Te-ai jucat asa cu mine.

Care-a fost ghemul de lana?

Parul meu pe tine - spuma?

Tu erai pisica mea

Eu eram ghemul de lana

Ce s-a transformat in nea

Un bulgare de catifea

Dulce ca de bezea

Pisica l-a gasit frumos

Din zapada, ud, l-a scos

L-a gasit tot jucarie

Sa-si petreaca timpul bine.

Ghemul oranjiu

Ghemul oranjiu
Sub parul ei dulce, auriu.
Sub labuta ei cadea
Usor se rostogolea
Se-nvartea, se lingusea,
Draga mea abia-l observa.
Sub gheruta ascutita
Ma desiram chinuita.
Uite geamul undeva
Cumva as putea scapa.
Dar oare asta imi doresc?
Numai la tine ma gandesc.
Mi-e dor de labuta calda
De fata cea moale, palida,
De imbratisarea placuta
Cu gheruta petrecuta
In ata lunga, desirata
Pe tine imprastiata...

Ielele

Si vantul in zbor prin parul lor,/ noaptea tacuta pasii le framanta...

Daca m-as opri...

Daca m-as opri seara cu penelul in mana langa cerul innegrit nu cred ca as putea sa mai vad decat o lunga si incetosata umbra a farului sperantei. Un castel in intuneric si o raza de arama pe cerul sferic.

Dragoste din baloane printre nori,...

Hai sa mai zburam putin catre nori

Printre baloane, inimi si flori.

Sa mai fim din nou copii

Aici, cu noi, de ce nu vii?

Vino sa zburam putin

Catre norii dulci de vata

Pe luna ce ne-a fost furata.

Sa creem o lume-a noastra

Mai mare si mai frumoasa.

Pura si incantatoare

Departe de tot ce doare.

Cantam pe-un colt de stanca-naripata

Orice forma de balon e-acceptata.

E forma mea de inimioara

Si a ta de aripioara.

Si-mpreuna suntem noi

Noi aici, doar noi amandoi.

 

Caruselul

Caruselul meu e facut din biciclete si multe multe fire ce se leaga-ntr-un cerc urias, crinolina mea neagra de inaintas. Suntem toti aici pe cerul din caramel inghetat si ne intrebam de ce nu ne vedem prin zabrelele negre de metal. Suntem toti aici si nu ne vedem. Daca ne-am vedea poate ca nu am mai putea respira, caci suntem atat de multi ca n-o sa ne gasesti nicicand in multimea neagra neagra de...biciclete.

In toamna tarzie

In toamna tarzie

Am cautat o poezie

Printre frunzele de-arama

Ce se leagana cu teama.

De ce am cazut din nori

Pe pamantul fara flori?

Unde-i iarba cea curata

Proaspata, inmiresmata?

Unde-s vorbele soptite

Prin tufisuri verzi, pitite?

Stam pe-o banca undeva

Si privim in gol.

Nu ni se pare aievea

Ca frunzele cad domol

Si totul s-a sfarsit

Vorbele ti-au amortit.

Nu ma mai iubesti acum

Totul e rosu, scrum.

E o toamna tarzie

Intr-un miez de poezie.

Au venit sa ne ia norii

Si au venit cu scara sa ne curete norii, sa ne stearga cenusiurile inchise intr-un furtun. Au venit sa ne ia si norii cu ei, au venit sa ne elibereze soarele, sa dea navala lumina peste intunericul nostru iubit, albicios - norii...

Sub norul de vata

Si cant in culori
Si nu ma sfiesc de nori.
Doar ei ne mai privesc acum
Bucurandu-ne in marea de sapun
E o mare inspumata
Intinsa si eliberata.
Inot prin versuri catre tine
Prin malurile moi si line.
Picteaza norul meu de vata
Sa nu se stearga niciodata.
Si sa fim aici mereu
Cu un nor numai al meu.

Esti doar un inger

Gata - esti doar un inger!

Ce-i cu atatea plangeri?

Un inger nu are voie sa planga,

Sa minta sau sa simta,

Precum ale sale aripi inima sa si-o franga.

Lasa-mi ingerul sa doarma

Va veni numai cand zorii-l cheama

Sa cante acolo sus pe cer

La al sau albastru violoncel.

Cand inima i se indreapta

Va canta, poate, si la harpa.

Va fi un inger ce-l ador

Cantand in cer despre amor...

Eternitate

Oare ce e eternitatea
Oare ce sunt eu aici asteptand?
Nu mai suport singurateatea.
Ma uit pe geam si vad plangand
Ploaia in creanga uda de alun.
Sau e o oglindire
A ceea ce va sa fie?
E un bocet nesfarsit
Al cuiva in infinit?
Este plansetul viorilor
Si invartirea nebuneasc-a norilor.
Nu vreau sa ma gandesc
Ca de fapt este moarte
Si trecere in eternitate.
O eternitate fara tine
Fara tine langa mine.