Te simt

Te simt. Te simt prin geam, prin frunze, prin obrazul rece al lunii, prin ceata ce pare sa o fi acoperit ca un fum...acum apare doar ca un balon de sapun pe cer, printre altele mai mici numite stele.
Te simt prin fiecare respiratie, prin fiecare tremur al pielii in intuneric, pe buzele albe de durere, muscate pana la sange de dor. Imi simt parul moale alunecand pe perna si-mi trec degetele tremurate prin el...intunericul pare sa fie reflectat in nuantele sale castanii, intuneric ce se reflecta fantomatic pe tavan prin raza de luna. Sunt desene acolo, sus, as putea sa stau sa le dezleg intelesurile, formele, sunetele tacute, soptite de vant si ceata. Oare ceata vorbeste? Oare e respiratia ta, dragul meu? Imi respiri prin par, te simt...nu nega, esti aici.
Esti aici, langa mine, o forma nedeslusita in febra dureroasa, halucinanta ce m-a cuprins. Te rog, nu pleca. Sopteste-mi la ureche si lasa-ti capul blond de inger pe perna, langa parul meu.

                                                                      ...

Formele halucinante se disperseaza in firicele albe de  lumina de luna. Inchid ochii strans si-ti spun numele incet, chinuit printre buzele tremurand de durere. Intind mana spre geam...Este mana ta cea care se vede acolo, care vine parca spre mine, atingandu-mi degetele reci cu lumina de stea? Sau e simpla reflectie a mainii mele si o oglinda in noaptea tacuta?...Este frig...si liniste...si singuratate...si soapte in intunericul de nepatruns.