joi, 18 noiembrie 2010

Cap 5. - Incursiune in trecut

Usa se deschise cu un scartait metalic in picaturile tepoase de apa de afara. Era intuneric, iar luna alba isi reflecta razele in boabele de apa ca intr-o mie de cioburi de oglinda. Luminile i se reflectau in ochii negri, pe cand mainile mari, aspre ii trasera gluga peste cap, aparandu-l de ploaie. Era inutil - o stia: oricum se va uda pana la piele si, probabil, va cadea iar racit la pat.

Pasii ii rasunau ritmic in baltoacele de apa de pe trotuare. Scazu ritmul lor, mergand incet prin ploaie. Era un vechi obicei - periculos, de altfel - care il ajuta sa se concentreze, sa gandeasca intr- noapte in care are impresia ca peretii se strang in jurul lui cu o forta nenaturala, ca tavanul coboara si bucatile scorojite de parchet se ridica, ca patul scartaie mult prea tare, iar bucatile de sticla din oglinda sparte de alaturi par sa tremure fantomatic, gata sa se desprinda de acolo si sa se infiga in el. Se simtea sufocat in camera aceea veche si inghesuita. Inca se mai intreba cand si cum isi parasise apartamentul primitor, mare, spatios, modern cu vedere spre oras si usa spre acoperis de pe 5th Avenue Street in acea noapte seaca de vara. Isi dadu seama din nou de coincidenta temporala. La el toate actiunile ce ii afecteaza latura afectiva, interioara se petrec noaptea, ca si cand i-ar fi rusine sa se exteriorizeze in lumina indiscreta solara...ca si cum noaptea i-ar servi drept ascunzatoare, partasa a unui secret, a unei lupte interioare.

In apartamentul acela se simtea prea puternic amprenta ei, parfumul ei cald de vanilie, amintirea trupului ei subtire invartindu-se vesel prin camerele luminoase in fiecare seara. Parca fiecare particica din pereti, din podea, din tavan, din fiecare obiect ce apartinea apartamentului lui devenise al ei prin caracterul personal, intim ce aminteau de ea. Incepuse sa innebuneasca de durere dupa plecarea ei, ochii inrositi de nesomn fortandu-se sa ramana inchisi, refuzand sa priveasca peretii goi, intunecati inainte de umbrele lor, alungite, impreunate miscandu-se usor, tinandu-si respiratia spre a nu-i respira izul cald, dureros de placut ce se imprimase in aerul inchis al incaperii. Trupul ii tanjea de dor, fiecare simt al sau fiind legat de al ei, ca de o otrava, ca de un drog fara de care nu putea trai.
Asa ca plecase, luandu-si cat mai putine lucruri posibil, un pumn de bacnote si o noua perspectiva asupra viitorului. Primul bloc si cel mai vechi pe care il gasise in cale fusese parca destinat lui, astfel incat intrase in acesta si cumparase cea mai proasta camera, gandindu-se ca o va schimba dupa aceea, probabil. Dar dupa 2 luni deja ajunsese convins ca nu o va mai face. Camera devenise parte din el, exprimand durere, pustietate, solitudine prin peretii goi, imbibati de apa, cu o amprenta puternica a timpului rezonand in fiecare colt al incaperii.

Isi amintea...
Cand trupul ei se oprea incet, alunecand in miscarile usoare, ritmice ale somnului, el o privea, printre pleoapele grele de somn. Mana i se plimba greoaie pe gatul ei cald, lumina alba a lunii releifandu-i trasaturile senine, pielea de culoarea piersicii si parul blond - graul copt al toamnei. Degetul i se plimba la baza gatului ei, urmarind liniile albastre ale venelor in care ii simtea, parca, sangele alunecandu-i cald dinspre inima, sub pielea lui. Avea o textura moale, usoara, diafana...parea ca pielea-i presarata cu firicele aurii din raze de soare, ce se vor dispersa rapid la atingerea lui. Era dulce si pretioasa. Si era acolo, sub lumina lunii, langa el, in lumea lui.

5 comentarii:

  1. ce faina imagine aceea a pasilor ce se scufunda in baltoacele lasate de ploaie ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cat de frumos descrii!!! Cat de atenta esti la detalii!!! :X

    RăspundețiȘtergere