duminică, 30 septembrie 2012

Crazy is being a living dead


“Crazy isn't being broken or swallowing a dark secret. It's you or me amplified. If you ever told a lie and enjoyed it. If you ever wished you could be a child forever.”


Te-ai gandit vreodata cum am arata noi, sufletele, daca am ajunge la adevarata noastra capacitate, la adevarata noastra simtire, umflata si labartata in toata largimea si densitatea sa? Cum am fi noi, ca o ecuatie ramasa nerezolvata, cu o putere infinita in coada, invartindu-ne pe veci in doua inele ale imaginatiei noastre, fara sa ne mai obosim sa-i punem punct vreodata. Pentru ca acest punct n-are niciun sens. El ucide tot. Dar si mintea noastra ne-ar ucide, in acelasi timp, daca am lasa-o de capul ei.
Te-ai gandit cum am fi noi, o masa umana amplificata la adevarata ei valoare, la adevaratul ei sine ? Ma intreb cine a ajuns vreodata pana acolo. Probabil am innebuni de gandurile noastre. Probabil am incepe sa ne sinucidem de disperare, de greutatea sentimentelor care s-au dilatat intr-atata in noi incat dau afara din inima insangerata de lacrimi. Si probabil am fi inchisi, tocmai ca sa n-o facem, de insasi semenii nostri care, inconstienti de ceea ce se intampla in noi, ne poarta teama si dispret, ne arunca intr-o cusca ca pe animale, sedandu-ne ca pe ele, legandu-ne... plimbandu-ne cu o lesa prin gradina sa ne mai facem nevoile din cand in cand. Dar atat. Nimic mai mult pentru niste psihopati care au pierdut controlul fiintelor lor in favoarea sufletelor nebune, mult prea puternice care au castigat batalia finala in inimile lor.

Asta sunt eu ? Ce mai sunt oare ? Faptul ca sunt aici inca, si nu intr-un spital de nebuni, faptul ca inca mai sunt tratata ca o fiinta umana si nu plimbata cu lesa prin curtea cu fantome inexpresive a mortilor vii... inseamna ceva ? Nu. Inseamna doar ca sunt o mincinoasa a dracu de buna si atat.
 


4 comentarii:

  1. Dacă am ajunge la adevărata noastră simţire şi capacitate, fii convinsă că am transcende planul real, mizeria asta a noastră indusă în care vieţuim mai urât decât animalele, ne-am reaminti totul... pe lângă asta, la sublimul noastru exponent maxim ridicaţi, nu ne-am sinucide pentru că nu ar fi cazul, nu ar avea nicio logică.
    Conştiinţa umană pe care o posedă trupul este o mică parte din conştiinţa noastră... Dacă toată informaţia universală ar veni spre noi într-o zi sau într-o perioadă scurtă de vreme, ne-am arde circuitele şi probabil am ajunge să ne sinucidem, cum zici tu, dacă n-am înnebuni...

    RăspundețiȘtergere
  2. Prea multă gândire. Prea mult pentru noi.
    Uneori e bine să nu ştii.

    P.S. Mulţumesc pentru astă-seară. Chiar mulţumesc. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. mi-as dori acest lucru...am fi energii cred...

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca daca am ajunge la adevarata noastra capacitate probabil atunci omenirea ar constientiza miile de greseli pe care le-a facut !

    RăspundețiȘtergere