Foamea

Si cand o sa fie, o sa vina ca o foame, ca o foame teribila care o sa ne stranga trupurile in pumni, innebunindu-ne, facandu-ne sa urlam de durere, sa orbim si sa amutim de la atata nevoie, orbecaind in intunericul vietii noastre sa ne astupam golurile din stomac, din trupuri, din noi insine.

O sa fie pentru prima oara cand o sa ne fi dorit sa fim mari, si grasi, cat mai grasi de substanta, de viata, de tot ceea ce inseamna sa fii om. Pentru ca, sa fii slab in zilele astea, sa ti se vada oasele de la atata retinere, de la atata privare de placere, de la atata abtinere de a fi tu... este un minus. Sa se stranga pielea pe tine pentru ca ai rupt cu unghiile toata grasimea de pe spate, sa-ti dea sangele si pe nas si pe gura de la cat ai stat cu capul in jos in lumea asta ciudata, sa-ti tremure membrele cand mergi si cand atingi de oboseala si nesiguranta... Sa ai un gol in tine, sa fii constient de el, si sa continui sa-l rupi, sa-l cosi la loc, sa-l invarti, sa-l storci ca pe o carpa umeda, sa te strangi in tine atat de tare incat sa nu mai fii capabil sa respiri... si sa iti placa rezultatul. Asta inseamna sa fii un nebun. Asta inseamna sa nu stii ce inseamna durerea aceea pe care o simti, durere pe care te chinui s-o astupi, pe care te strofoci practic s-o ascunzi de rusine sa nu creada ceilalti ca nu reusesti ceea ce ei au putut demult.  Ca durerea aceea e un semn, o chemare cu gura larg deschisa dupa ajutor in noi, dar o chemare catre sfarsit. 

O sa fim gauri negre urland, largindu-ne, umbland haotic pe strazi, ca figuri ciudate dintr-un cosmar, un cosmar de care ne e prea groaza ca sa-l mai dispretuim. Acum este aproape. Sfarsitul este aproape. Il simt. SI voi o faceti, dar va acoperiti golurile de voi atat bine, cu tot ce puteti, lacomi, nelinistiti, cu disperare atat de mult, zi de zi, fara sa va dati seama. Doar ca sa nu-l mai simtiti. In fiecare dimineata, primul lucru pe care il faceti este sa va repeziti catre strada, unde apucati mai repede, si sa va umpleti repede stomacurile goale,care gem in voi, cu toata hrana pe care o gasiti, cu oameni, cu pasari, cu caini vagabonzi... Va duceti la ei si ii strangeti in voi, ii strangeti cu disperare langa voi sa simtiti un trup cald langa voi... si viu. Dar hrana spiritului vostru deja e pe terminate. V-ati obisnuit de atata timp cu cat mai mult, incat atunci cand veti avea atat de putin nu va veti putea controla. Nu va fi nimeni care sa va mai dea, caci fiecare va gandi numai pentru el. Animale. Asta o sa fim. O sa ne inchidem in case sa nu ne putem rani unii pe altii in nebunia noastra. Pasarile or sa cada de pe cer, surzind de la atata durere cata o sa iasa din trupurile noastre, iar durerea va avea numele tau... si vocea ta. Urlata. Vocea ta de o mie de ori. Vocea ta... pentru ca e singurul sunet pe care nu l-as putea suporta.

...sfarsitul. Cu totii o sa-l simtim, dar atunci cand durerea va deveni una fizica, deja va fi prea tarziu.