Winter takes a long time

Si daca ti-as spune ca iarna nu m-a parasit? Inca. Da, inca. Si daca ti-as spune ca sufletul mi se infige adanc intr-un trup prea alb in vara asta rosie de caldura? Si daca ti-as spune ca la ferestre florile mi s-au oflit, si daca ti-as spune ca degetele imi sunt reci, crispandu-se la capatul mainilor infiorate de frig cu porii arcuiti in spini micuti infloriti de-a lungul pielii cu sutele - singurele fire de materie ce s-au nascut in interiorul acestor pereti. Si daca ti-as spune ca la mine in casa mereu e frig, iar luminile calde ale astrului se prefac in dare fantomatice noaptea si ma bantuie reci pe cearsaf, prin casa, oriunde ma duc, oricat as inchide zavoarele si as trag draperiile, ele intra pe sub usa si prin gaura de cheie, si imi lasa urme pe ochi, caci de aceea negrul mic al pupilelor s-a micsorat intr-atata in cristalinul alb.
O simt in apa, o simt in pamant, acolo adanc, in ghivecele triste ce au uitat sa mai dea flori, se vede crusta uscata, se vede o bruma, un puf. Alb. Ca zapada. O simt in privirile reci care se arunca ascutite in jur, si o simt in mainile tremurand de frica, in transpiratia umeda ce se lasa pe spatele incordat ca de felina... O simt. iarna nu a plecat, iarna nu pleaca. Pentru ca eu nu stiu sa o izgonesc. Pentru ca eu nu stiu sa izgonesc nimic.