Ce se intampla de obicei

De ce nu-mi dai drumul? De ce nu-mi dai drumul odata? ...
As vrea sa cred ca nu te agati de mine doar pentru ca ti-e prea teama de ce ti s-ar putea intampla tie daca eu nu as mai fi aici sa te ajut. Pentru ca, fara sa vrei, numai la asta ti-au folosit aripile mele rupte - la a-ti oferi tie o cantitate considerabila de pene ca sa te ridici si mai tare, din mine, acolo, oriunde ar fi acel loc in care vrei sa te duci, in care pleci de fiecare data cand te rupi de mine. Dar, Icarul meu drag, nu ai invatat ca sa zbori cat mai sus nu este totul? - trebuie sa mai stii si sa te opresti din cand in cand, sa privesti soarele cum rasare fierbinte pe spatele tau gol si te frige, si te calca cu raze ascutite pe spate sa cobori si sa te i te supui de indata, ca toti noi ceilalti, muritorii de rand. Nu ai invatat. Nu stii sa te opresti, asa cum nu ai stiut-o niciodata. Asa cum nu stii sa o faci nici acum cand tragi din mine, ultima ta speranta, pene rupte ce s-au terminat, ce s-au oprit din a mai creste pe spatele-mi rece, jupuit, ce nu mai stie a misca. Nu mai pot sa te ajut. Nu mai poti sa tragi de mine. Nu stiu ce ai crezut. Nu stiu de ce imi spui ca ma iubesti. Nu stiu daca e adevarat, si nu inteleg de ce o faci, pentru ca eu nu simt nevoia sa o spun de atatea ori de cat ai facut-o tu. Nu stiu de ce nu ti-am putut niciodata raspunde inapoi. Nu stiu nici de ce nu mai cresc sunete subtiri din gatul meu sa-ti vorbesc, asa cum nu stiu nici de ce nu-mi mai cresc aripi pe spate si lumina in ochii intunecati. Nu stiu de ce nu am reusit sa duc la indeplinire aceasta sarcina usoara, de a fi. Nu pot sa mai fiu. Nu am putut niciodata, dar voi nu m-ati lasat. Asa cum nu ma lasati nici acum...