Cand
sufletul incepe sa devieze, afara din corp, catre alte persoane, intreaga
constiinta a sinelui propriu este lasata de izbeliste, ratiunea parasita, inima
– fara un vecin de camera care sa-i umple constant striatiile de sentimente
lichide, consumate - scapata de sub control, mai innebunita si mai galagioasa
ca niciodata. Bubuiturile, neregulate si lipsite de orice simt al ordinii sau
al concordantei intre sunete, plesnesc in corp obsedante, intunecand judecata
tuturor organelor nemiscate aflate acolo si dand integul lacas peste cap, de
furie si gelozie dupa iubitul de curand plecat. Trupul nu poate functiona fara
inima. Dar inima... nu poate functiona fara sufletul ei. Iar atunci cand
sufletul in sfarsit se elibereaza de ea si invete sa se indragosteasca, viata
noastra are de suferit mai mult ca niciodata. Intre doua respiratii intretaiate
de pocnituri asurzitoare de organe, intre doua miscari necontrolate de tremur
ale mainilor si picioarelor, intre doua pete mari de sange in obraji, sufletul
nostru a invatat sa iubeasca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu