Vanatorul.

Cu dintii cruzi, murdari de moarte si sange, patati intre gingii de materie uscata, ma privesti. Ii tii tremuranzi sub buzele intredeschise, cu ochii rosii dilatati de excitare si cu cearcane de pofta bolnava, nestapanita, neimplinita. Intre degetele tale inerte zac inca neindepartate trupurile calde ale zburatoarelor secate de viata, mocnind de lichid cald si scurgandu-ti-se la picioarele goale intr-o clipoceala de o muzicalitate morbida... Zburatoare, caci numai cu suflete dezlipite de pamant de hranesti, caci ele sunt singurele care iti mai pot oferi nemurirea unei pete de inocenta curata pe care inca o cauti. Zburatoare caci sunt singurele care pot sa fuga din ghearele tale puternice, caci sunt superioare tie, caci sunt vii inca si mai libere decat ai putea tu fii vreodata, cand se abandoneaza drogului ametitor al zborului si isi uita vanatorul cu mainile intinse pe pamantul limitat, prizonier pe vecie unui centru de foc magnetic ce nu are nicio putere asupra lor.

 De ce nu le dai drumul niciodata din palmele tale dupa ce le seci de energie sufletele firave de trupuri pamantesti inca nedezvoltate, de ce le uiti inca stranse in pumn imprastiind parfum sarat la narile-ti indiferente dupa actul nemilos al sfarsirii... de ce tii sa iti privesti victimele dupa ce le omori, de ce nu le dai drumul, de ce lasi sa putrezeasca nedefinit in tine cadavre de oameni, animale, zburatoare ce au murit demult, dar a caror amintire tii sa o pastrezi... ca pe un refren obsesiv al cantului de ridicare al unui suflet pur batand din aripile moarte in mintea ta bolnava inca... O stii si tu, o stim si noi. Dupa o moarte nu mai esti niciodata acelasi. Dupa ce ucizi, dupa ce carnea dulce a parait sub taisurile tale, iar substanta de energie pura prezenta acolo s-a scurs in tine, alimentandu-ti centrul haului necuprins de durere, gaura neagra a mortii din inima ta neclinitita, viata sacrificata, in loc sa se adune anilor tai de fericire pamanteasca de superficial, s-au scurs in schimb in sens invers in clepsidra vestejirii vesnice. Acolo unde ajungem toti in cele din urma.