Caisele
luate din frigider au miros de iarba cruda. De primavara aproape. De parca
timpul s-ar intoarce inapoi, iar racoarea unei ore atat de inaintate in noapte
imi aduce inapoi arome si sentimente din alte anotimpuri, alte timpuri, alte
trecuturi... Oare cum ar fi fost sa nu se termine niciodata primavara asta ?
Sa traim intr-un incipit nesfarsit, in corpurile incordate de dupa inghet,
crude inca in valtoarea vietii, virgine sub soarele violent, lacom, mancandu-ne
carnea dulce in orele diminetii... atunci cand roua proaspata ne atinge
trupurile albe, aspre de petala inca nedezvoltata de floare, cu tepi si puf
greu rasarit pe bratele
intoarse, acolo unde venele verzi urmaresc seva amara pe sub pielea fina... Cred
ca as putea-o dezlipi-o si cu o singura miscare mai dura a degetelor, ca si cum
as decoji un fruct sau as rupe o tulpina in doua... Dar mai degraba as deface-o
cu dintii, sa gust sangele cald intre gingii, brut curs tocmai din vena, tocmai
din tine intr-un moment in care ai respirat precipitat langa mine, tremurand
sub atingerea mea si in urechea mea gemand cuvinte fara de inteles caci inca nu
ai invatat sa rostesti ceea ce inima ta nu stie sa exprime. Sa gust sangele
copilei mele de primavara, sa o fac sa o doara, sa o fac sa tresara de surpriza
sub colti grei de faptura pradatoare in zorii diminetii... atunci cand fiarele
adormite se trezesc la viata, gemand de placere in colturile lor la vederea
trupurilor crude proaspat izvorate din pamantul negru.
Dar am sa-mi pierd viata
in aceasta vanatoare nebuna ? - in
acest joc straniu al vanatorului catre prazile sale, nenumarate inca, al
copilului inca pentru jucariile de toate formele si culorile, al terestrului
pentru stelinul necuprins inca... al fiintei venita hamesita de sub pamant sa-si
apuce fructul si sa-l inghita intre ghearele sale fara sa-l priveasca macar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu