Daca tu o sa fii cel
care o sa taie in mine, o sa sangerez in tine pentru totdeauna... o sa curg
peste palmele tale infipte inauntrul meu ca si cum as iubi ghearele aducatoare
de moarte, o sa imi aplec capul sa ti le sarut ca si cum nu m-ar durea
pieptul si sufletul sa ma indoi catre tine, o sa te las sa ma ucizi incet si cu
placere ca si cum mi-as adora calaul. Precum insecta cea fara de vointa isi
priveste in extaz ucigasul cu degete lungi si pricepute, infasurand-o in ea
insasi pana la sufocare... gustand carnea dulce pana la putreziciune, iubind
trista fiinta pana la moarte. Dar traim in vremuri aspre... iar intunecaciunea
sufletelor noastre, cazute acum, nu ne mai permite sa tanjim nici catre o
astfel de dragoste, nedemna inca, desi cruda si murdara in actul ei morbid, a neputintei
placerii fara de durere... si existentei iubirii
fara de moarte.
O noua viata se va naste
dintr-un act de crima. Iar acea crima va fi moartea sufletului meu. Dar eu nu
voi disparea. Nu tocmai. Nu in nefiinta. Nu asa. Voi fi. Dar nu mai pentru
mine. Ci pentru pamantul asta dur. Si pentru dragostea ce se naste din mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu