Suflete amante

Daca pe dinafara pielea si cantitatea ei difera, daca pe dinafara suntem grasi, urati, iar muschii ne sunt acoperiti de grasime inutila, pe dinauntru oasele noastre arata la fel. Umblam... goi inauntrul nostru. Umblam goi prin viata din noi, din afara noastra, fara sa ne vedem, fara sa constientizam... ca suntem doar un schelet de oseminte albe, tari, de piatra, toate aceleasi, niciunele mai mari, niciunele mai umflate de inutil, de prea mult, de prea urat, care se vor preface in praf dupa ce vor fi ramas singurele din trupurile noastre neinsufletite pe pamantul in vesnica regenerare, in vesnica miscare... in vesnica uitare.

Eu te vad. Eu te vad... Tu ma vezi ? Poti sa-mi cuprinzi sufletul in gramajoara aceea de oase din dreptul pieptului, acolo unde ar trebui sa fie organe grase si umflate de lichid, fire negre si rigide ramificate dintr-acestea care-l tin prizonier, cu materie intunecata si vascoasa acoperindu-l... ? Este acolo... inchis. Pana cand trupul acesta, prin moarte, il va elibera in sfarsit... Atunci... si doar atunci. Sufletul meu se va putea ridica spre tine, si al tau spre al meu, iar noi doi ne vom putea apartine unul altuia. Sufletele noastre eliberate se vor putea in sfarsit vedea si iubi.

Eu te ating. Tu ma simti ? Adanc, sub pielea ta, sub carnea ta, sub ramificatiile de vase curgatoare care pompeaza lichid halucinant in inima ta, imbatandu-te, intunecandu-ti gandurile, ... adanc, prin oase. Acolo unde maduva strange scrasnind de durere sentimentele tale inghetate in alb, legandu-le de acest loc, de acest trup, de acest sine... Ma simti ? Te ating... iti ating oasele, simtirile, sufletul... ti le ating... si tu te strangi de placere. Oasele tale gem, reverbrand in ecou sunete fara de noima printre peretii de piatra, urland chinuite de extaz sentimentele catre suflet... Iar acesta, moale si cald, se umfla cu ele de placere si da pe afara lichid alb de multumire... absolutul se revarsa peste inima vecina lui... Iar aceasta iti pompeaza viata, drept raspuns, prin corpul lumesc.