"Viata nu te iarta! Uneori poate sa-ti fie atat de dor, incat nici macar sa nu mai stii de ce iti este dor cu adevarat. Poate ca de fapt dorul in sine nici nu are valoare. Imi este atat de dor de bunica, incat nici nu pot sa-mi doresc sa mor ca sa o revad. Imi este atat de dor sa mai fiu copil, incat ma arunc cu foame in tot viitorul. Imi este atat de dor de mine, incat de la o vreme am inceput sa ma pierd printre ceilalti. (…) Chinui zborul fulgului pana ce aripa din care s-a desprins va inalta pasarea acolo unde nu ochiul omului o priveste, ci sufletul lui. O poezie! E o rana! O poezie e o rana! Ranile ni le scriem singuri, poeziile ni le scriem singuri.”
Chris Simion
Atat de frumos.
RăspundețiȘtergere