Am un gol in stomac pe care nu il potolesc decat mancand. Pentru ca nu
stiu ce este, il simt ca pe o foame si, nestiind cum altfel sa astampar nevoia,
arunc cu mancare pe acea gaura neagra din gatul meu, in speranta ca va stapani
fiara dinauntrul ei... Asta
nu inseamna ca golul meu dispare – dimpotriva, el se mareste, purtand sila si
respingere acestor materii lumesti care incearca sa-si faca drum inauntrul
trupului intr-un mod atat de brutal si de violent, straine organelor slabe si
curate gasite acolo.
Astfel, corpul meu se-mpotriveste
si, evacuand imediat substantele ce le socoteste nocive, ingretosat, ramane in
aceeasi stare, acum amplificata, de sevraj pentru o singura hrana pe care, desi
eu nu stiu sa i-o ofer, corpul meu si-o aminteste, si o cheama staruitor, ca
dintr-o alta vreme – mai buna – pe care obisnuia sa o cunoasca.
Fiecare dintre noi suntem cuprinși uneori de o asemenea foame, o foame de dragoste, căldură, pace.
RăspundețiȘtergereSunt printre singurele lucruri care nu trebuie să fie niciodată la dietă!
Have a nice day!
foame de iubire?
RăspundețiȘtergerepoate fi foame de orice fel de sentiment uman, nici eu nu stiu cum sa o numesc... aici este si toata aceasta incertitudinea, toata aceasta nevoie oarba si staruitoare pe care, nestiind cui sa i-o atribui, o las sa devina mult mai importanta decat ar fi,poate, in realitate.
ȘtergereDe aceasta hrana nu ne vom satura niciodata ,vom fi mereu flamanzi de ea ...
RăspundețiȘtergeresi eu tot foame de iubire inteleg.
RăspundețiȘtergereÎmi place ideea unei amintiri exterioare sistemului nervos... Îmi place stilul curat şi simplu stilizat în care o accentuezi!
RăspundețiȘtergere