Puf de copac

Frunzele au inceput sa cada. Am inceput sa ne descompunem.

-          Naparlesti !

Imi spune ea, prinzand intre unghii cateva bucati de puf de pe gatul meu.

Dar ce se intampla ? Este oare plusul de la hanoracul meu gros de toamna, sau... naparlesc intr-adevar ? Si nu o fac ca orisicare, ci cu pene si fulgi, ca si cum nu as fi un om, ci o rata, un pui de lebada – o pasare in orice caz. 

Si membrele ma dor la incheieturi, si spatele ma mananca - dar ce tot spun eu aicea? Stim cu totii cum se simte, doar o simtim fiecare dintre noi - sentimentul de uscaciune, de asprime, de dezintegrare, de... cadere. In copacii slabanogi de langa noi, in lacul care pare involburat pentru ca fiinta de acolo a intrat in soc si trage harait aer in piept, in pamantul care a inceput sa faca bolboroace pentru ca fiintele negre si urate din el au inceput sa iasa la suprafata. Bine ca mi-am luat ghete cu talpa striata sa racai toate mizeriile astea pe spinare. Poate le doare mai tare. Poate pleaca.