Vopsea

Cand isi facea unghiile cu negru – unghiile ei mici infpite patratos in degetele scurte de copil – ma speria ingrozitor felul in care aratau pe pielea ei. Desi inca inocente si dulci la curbe, bucatile de lama carnoasa care se conturau intunecate la extremitati pareau nenaturale, ca niste tipete negre vii cu guri largi deschise pe intuneric. Erau gauri cele cu care se termina trupul ei, erau gauri in corp, gauri necusute pe la margini care amenintau sa se intinda pe intregul corp si in care, daca te uitai atent, nu vedeai nimic – nici reflexii, nici sangele si tesuturile dinauntru asa cum ai fi banuit, dar nici imaginile din afara corpului, privite decupate ca printr-o rama umana.

Erau gauri. Sau erau bucati de carne putrezita, ramasa in mod curios acolo pana la innegrirea totala, refuzand sa cada, ca o marturie moarta pe o materie vie a durerii ce continua sa bata inauntru.