Amintirile papusii si alte insomnii V

Uneori este nevoie ca trupul meu sa vina in ajutorul sufletului si sa ii aminteasca de tine cand eu incep sa te sterg – e nevoie ca pielea mea sa miroasa a tine ca realitatea ta sa se stranga-napoi in mine – e nevoie ca membrele sa inceapa sa tremure ca bete scuturate in sfori ca sa realizez ca papusarul e atat de departe de cea aflata in stapanirea lui.

Sunt fericita. Dar poate ca, de atatea dimineti trupul meu se trezeste in lumina, incat a uitat de meritul miracolului astrului de pe cer.

Sunt bine de atata timp – sunt intreaga incat am uitat cum mai este sa doara, sa fie cadere in trupul de piatra. Traiesc in nori acum – traiesc in tine. Inima mea muritoare nu poate sa scada inapoi in haurile mele cand o tii atat de strans in mainile tale, mai departe chiar si de accesul meu.

Sunt atat de mult a ta incat am uitat cum este sa mai fiu a mea zilele astea.

...

Si poate tu o sa fii cel care o sa ma salveze. O sa ma salvezi fara ca eu s-o stiu, fara ca eu s-o cer, fara ca eu s-o mai vreau macar.

Uneori simt ca, chiar si atunci cand eu incep sa dispar, ma sterg incet din pielea ta si incep sa mor singura in mine, iubirea ta este cea care ne tine pe amandoi in viata.