 |
| Vertical progression through the human brain |
Nu pot sa termin nimic
pana la capat. Sunt inceata – moale, incapabila. Deficioasa. Deficitara.
Defectuoasa – oare cum se spune ? Sunt raspunsul gresit acolo unde natura
nu s-a inselat niciodata. Locul incorect in sirul de numere perfecte. O masina
bolnava acolo unde ar trebui sa fie trup de om.
Sunt o anomalie.
Vantul trece peste mine. Frunzele ma gauresc la mijloc, iar ramurile lor isi
fac loc pe acolo, sa ma gadile printre crapaturi, acolo unde vor sa ghiceasca o
umbra de organ, sa se incalzeasca de moartea lor. Dar eu nu le simt deloc.
Valurile vin si ma doboara la maluri. Incearca sa guste ceva din mine – poate
ultima urma de boare, atunci cand s-a sters noaptea pe mine si uitat sa ma
ascunda. Dar eu nu le simt. Nici vantul, nici valul nu ating raspunsuri in
mine. Nici aerul, nici apa. Vin si ma
lovesc. Vin si ma ating. Dar eu nu le simt.
Vin si ma iubesc.
Eu nu le simt deloc.
martie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu