Shining

You can’t kiss a fairy on the lips.

Aveam o idee despre ce inseamna sa saruti o stralucire. Si m-am gandit s-o pun pe hartie. Dar, asa cum n-am putut sa pun sarut pe buzele tale, nu am putut sa-ti pun ochii pe hartie, caci daca undeva se gaseste stralucirea acestei lumi, aceea e in ochii tai, si nimeni nu poate s-o prinda cand moare. Atunci cand ne privesti, inca o parte din tine – mai mica – mai moare, si-ti vad fericirea cum paleste pe obraz pentru ca doare. Dar tu nu vrei sa-mi spui. Nimic nu vrei sa-mi spui : cu nimic nu ma ajuti. Sa te ajut. Vrei numai o sarutare, pentru sufletul tau mic, dar eu nu pot sa privesc la o stea cum moare, si sa nu ma indoiesc un pic. Ma indoiesc ca esti reala. Ma indoiesc ca trupul tau mic e tot aici si daca vreodata, intrat inauntrul buzelor tale, sufletul meu s-ar pierde, as sti ca nu am sa-l mai vad niciodata inapoi.

Ti-am vazut ochii, iti spuneam, si a fost ultimul lucru pe care l-am vazut din inima mea.

Tu esti ingerasul meu, ramura mea de stele. Indiferent ce-ai spune, e mai multa lumina decat intuneric si mai multa bunatate decat dorinta in trupul tau decat in oricare dintre noi. Ma tii sa nu cad, ma tii sa nu cad...

Si eu iubesc albele, clarele brate ale sufletului tau. Sunt ramuri intregi de frumusete acolo, in copacul trupului tau. Iar eu nu pot decat privi sub ele, si ma odihnesc pe un covor de scrum sub desisul tau – si e racoare acolo, si e bine. Dar de ridicat, nu m-as ridica niciodata pana la tine.

 Nu cred ca mi-am dorit niciodata sa te ating, iubita mea. Nu cred ca e cu putinta sa atingi zane de mai, asa cum nu e cu putinta sa inghiti flori de primavara si sa le hranesti moarte in corpul tau. Nu pot hrani cu boala supravietuirea-ti sub o radacina de om. Caci, vezi tu, eu sunt bolnava. Sunt bolnava de moarte, poate doar de n-am murit demult, iar acum ma nasc si mai mica decat eram in palmele tale. Strange-ma bine acolo, dar sa nu cumva sa ma sorbi inauntru : s-ar putea sa nu ma mai intorc niciodata.