In mintea unui copil

Cine poate intelege ce gandeam eu atunci? Nici chiar eu, acum, privind in spate, nu reusesc sa o fac. Caci ce era in mintea mea se explica dupa alte legi si alte norme in care credeam cu indarjirea incapatanata a copilului ce nu intelege lumea oamenilor mari, asa cum nici ei nu o inteleg pe a lui. Sa incerce sa-si ofere explicatii pe care sa le poata inteleaga ii este usor caci e in natura lui sa fabuleze si sa isi imagineze lucruri. Sa impartaseasca cuiva gandurile sale i-ar fi imposibil, caci nici el in cuvinte nu le-ar putea pune, asa de imposibile le-ar gasi lumea de afara incat, odata iesite de pe buze ar capata un cu totul alt sens decat cel pentru care fusesera create sub fuiorul fragil al mintii sale. Ce e in mintea unui copil este greu de imaginat, dar asta pentru ca acum, cand intelegem ceea ce se intampla cu noi prin prototipurile lumii de azi, ale lumii "realitatii", un standard fad multiplicat la nesfarsit pentru fiecare dintre noi in parte pana cand vom fi dispusi sa-l acceptam si sa ni-l insusim, nu mai este loc in mintea noastra pentru imaginatie. Si nici nevoie. Caci la ce ne-ar mai putea folosi oare roadele nebune si curioase ale mintii noastre, de care ne feream cu groaza in copilarie sa le impartasim, pe care nu le-am putea impartasi nici acum, cand facem parte din lumea pe care o invidiam atat si pe care am descoperit-o cu dezamagire doar ca sa aflam ca in ea nu ne va fi permis sa traim decat dupa niste reguli stricte, la fel cu toti ceilalti. Ori, mintea copilului nu accepta reguli. Acolo, in spatele ochilor tai, in spatele pleoapelor fine ce ti-i protejeaza de privirile curioase, se intampla ceva minunat, contrar oricarei normalitati si numai al tau. Pentru ca numai tu il poti intelege - acel lucru strain creat de o imaginatie prea bolnava pentru a putea fi vindecata in lumea asta.

Si apoi, sa-ti fie teama de ce gandesti, de ce mintea ta ar mai putea descoperi si schimba in felul ciudat care te obsedeaza, sa nu-ti dai seama cum raspunsul ar putea altul si cum ar putea sterge toate orele de spaima in care te-a chinuit un altul, mai urat si mai infricosator? Se stie ca frica unui copil este cel mai groaznic lucru posibil, caci el crede in atatea lucruri care nici macar nu exista, incat, cu cat ii cedeaza mai tare, cu atat mai rau se ingrozeste. Sa-l convingi de altceva nu se poate. Singura solutie ar fi sa il accepti pur si simplu in lumea aceasta si sa nu-l indepartezi, caci de durere si de spaimele sale ar innebuni tanara faptura.
Cine poate intelege ce gandesc acum? Nu stiu. Am ales sa "nu stiu" decat sa nu spun, cum faceam odata. Poate si acum sunt asa, nu neg asta. Am renuntat la jurnale, la confesari, la prieteni falsi, am renuntat la tot. Cand lucrurile acestea vor capata o noua fata poate atunci ma voi intoarce la ele. Pana atunci, asta sunt eu. Iar aici este o parte din mine, partea pe care nici eu nu o inteleg dar pe care sper sa o intelegeti voi mai bine.