Rosu pe alb

Pare-mi-se ca acum, in miez de iarna, cand albul inghetat se instaleaza peste tot, chiar si buzele ni le decoloreaza in umbra lui, stergand pata de culoare ce ne-nviora fetele atat de palide.
Si totusi, un rosu-aprins pare sa-i compenseze lipsa erupand curios din locuri pe care nici nu le banuiam pe corpul strain, facandu-si loc in chipul violent al sangelui care strapunge taios pielea in cautarea insistent-a aerului cald, a trupului curat de orice pata, aproape chiar a ideii de durere, inconstient dorita de simturile adormite. Hibernand in corpul rece, prea alb si amortit in nemiscarea sa, un sunet bate tare-n cosul pieptului,  bazaind in gol intre urechile inghetate si tipand in gatul ragusit, dorind sa se faca auzit. Un sunet mic, aproape surd, dar atat de puternic resimtit in pulsatiile de la incheietura incat o spaima rece de intentiile unei inimi inchise intre patru pereti nu poate fi ignorata.

O vanataie neagra pe pulpe, nervii electrizand valuri groase de spuma si sange sub pielea stravezie ca o frunza careia ii poti vedea ramificatiile violete; o taietura prelunga pe degetul cu suprafata zimtata crapata parca intr-un cutremur ciudat al mainii; un cos spargandu-se intr-un colt de tampla, curgand firisoare rosii ca dintr-un raulet de munte ce-si are izvorul in locul indesit de ierburi negre, patate de vopsea. Si-atunci din ochii rosii de frig si teama nu vor mai curge poate lacrimi sarate, ci sange dulce din crapaturile laterale ale pleoapelor, inflorind dintr-un bob negru de lichid si desfacandu-se-n linii rosii pe obrazul murdarit de crima unei inimi ce nu a putut sa mai suporte inchisoarea acestei ierni fara de culoare.