Cârcelul

Un pas usor pe strada cu suprafata dura, membre fluide care curg si se ridica la fiecare miscare, despartindu-se lejer de sol. Talpi moi incaltate, talpi ce, ridicate pentru o secunda in aer, se desprind de orice legatura pentru a-si trage rasuflarea umeda si a se intoarce in pantoful alb, la loc pe pamant. Un drum parcurs ca un zbor usor, un zbor legat de gravitatia inevitabila, in jos.
Si, intr-o clipa de visare, cand gamba subtire se ridica pentru inaintare a mia oara, intr-o repetitie ajunsa reflex - brusc, caderea.
Junghiul ascutit ce porneste din mijlocul talpii ca un carlig gros ce te trage in jos, tot mai adanc lipit de pamantul dur, strangandu-se tot mai tare intr-un ghem de durere in incercarea de a-l ridica doar pentru o clipa, in palma speriata ce porneste a-l apasa incet, pentru a-i usura durerea. Schiopatatul pe un singur picior, intregul corp chircit in jurul unui singur punct din membrul stang, care pare sa se stranga inauntru, tot mai sus pe gamba, spre genunchiul rotund, intepenind, rand pe rand, oasele slabe. Incremenita pe o fasie de drum, o fata cu piciorul ridicat ca intr-un pas curios de dans modern priveste fix inainte, cu degetele apasate de talpa indoita, in asteptare. Asteptand ca durerea, astfel oprita in trupul teapan, inselata de tacerea rece a oaselor, sa coboare incet din picior, la loc in pamantul dur, care incercase din nou, fara succes, de-o fiinta vie sa se prinda, in ascensiunea sa disperata catre cer.