Invidie

"In momentele de disperare ma intreb , "Cum de poate aduce cineva un copil in lumea asta ?" .Raspunsul vine limpede , de la sine :"Pentru ca nu exista o alta lume si pentru ca nu este vreo alta cale ca un copil sa isi faca aparitia".
Robert Brault

Ii privesc si ma doare. Cu un junghi in piept imi spun ca sunt frumosi. Ca a strange la piept un trup mic, firav de copil este cea mai mare bucurie. Ca in ei este o gratie pe care noi n-am mai putea-o dobandi vreodata, caci sta in felul liber in care se misca si traiesc, petrecandu-si timpul din placere, in fiecare moment al zilei.
Cu un junghi in inima imi spun ca nu ai cum sa nu iubesti un copil. Un copil cere, insista sa fie iubit, cere dragoste cu fiecare particica a fiintei sale si o primeste din plin, indragit pentru privirea inocenta si faptura-i dragalasa de portelan. Nu ii e frica ca s-ar putea sparge vreodata, caci cazaturile-i dese si crapaturile-i din pielea-i fina ii lasa urme lungi si rosii de-a lungul membrelor mici, ca mazgalite cu creionul cerat ce se curata apoi cu "guma" lasand pete albe in mijlocul unui bronz dulce.
Unui copil nu ii e frica sa fie el insusi. Sa existe pur si simplu pentru dragul lor fata de viata. Fara sa se gandeasca de doua ori daca ar trebui s-o traiasca sau nu.
Uneori ma intreb ce am facut de am pierdut asta. Copilaria. Ce am pierdut in evolutia mea ca om, in loc sa acumulez, sa pastrez lucrurile care m-au facut ceea ce sunt in loc sa le pierd pe drum. Si sa uit cine sunt. Caci fara amintiri si fara sa inteleg acele lucruri inca nu mai am niciun sens.
Nu mai am nicio dovada pentru ceea ce sunt, nicio justificare. Copil nu, dar nici adult, ci o corcitura. O chestie dintr-o alta specie ce nu poate fi inteleasa. Ba nu.
Ma uit la un copil si tresar. Pentru ca ma gandesc cum as putea eu sa aduc vreodata pe lume asa ceva daca am ajuns sa nu mai inteleg definitia cuvantului "copil". Nu poti sa creezi ceva ce nu cunosti. Ce ai stiut odata, demult, dar s-a sters din mintea ta asa cum se sterg picaturile dupa ploaie. Credeai ca n-or sa se opreasca vreodata, te ascundeai si le negai pe dupa palmele stranse pe ochi. Acum imi ridic palmele si nu mai le vad acolo. S-au dus. 

Ii invidiez pe copii, stii? Nu pentru trupusorul lor micut si dragalas, nu pentru dragostea infinita ce li se acorda, ci pentru prostiile pe care le spun. Si pe care toata lumea le aproba. Desi nu le inteleg.